-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:42
No menu items!

Europarlamentar PSD despre negocierea compensațiilor pentru fermieri: „Ce să facă mai mult Daea? Să-și dea foc acolo?”

spot_img

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că nu este vina ministrului Agriculturii, Petre Daea, că a crezut în bunul simț și în buna credință a  reprezentanţilor Comisiei Europene cu care a negociat compensaţiile pentru fermieri. Tudose a precizat că ministrul Daea a transmis Comisiei Europene datele corecte. ”Ministrul Daea s-a bătut, a contestat şi verbal şi oficial modul lor de a aloca sumele, dar ce să facă mai mult? Să-şi dea foc acolo?”, a spus Tudose.

Întrebat despre faptul că ministrul Agriculturii, Petre Daea, este criticat de europarlamentarul Dacian Cioloş pentru că nu a negociat cum trebuie la Bruxelles, iar fermierii români au primit compensaţii de doar 10 milioane de euro, Mihai Tudose a răspuns: „El, care atunci când a fost comisar pentru agricultură, a reuşit să facă de aşa natură încât România să aibă cele mai mici subvenţii, cele mai mici sume alocate şi aşa mai departe. El?”
 
La remarca potrivit căreia Dacian Cioloş susţine că a ajutat fermierii cu acele subvenţii, Tudose a replicat: “I-a ajutat că i-a întărit, adică i-a făcut să vadă cine nu supravieţuieşte. Cea mai neagră perioadă din istoria României în relaţia cu partea de agricultură europeană, cu el comisar pe agricultură. Domnul ministru Daea a depus tot ceea ce trebuia, ceea ce s-a cerut. Problema e că băieţii au făcut o grilă prin care se putea face orice. Comisia. Mă bucură foarte mult şi poziţia preşedintelui. M-a surprins plăcut şi e ok. Şi uitaţi că, cum s- a manifestat un pic mai dur, adică nu a mai tăcut, Comisia a început să zică ”O să mai evaluăm, să vedem, poate nu a fost foarte bine”. Vă spunem noi sigur că nu a fost foarte bine”.
 
Mihai Tudose a explicat de ce lucrurile nu au mers bine.
 
“Nu a fost foarte bine pe mai multe componente. Şase ţări au spus că au nişte mici probleme cu ce s-a întâmplat cu coridoarele, că s-a dat peste cap piaţa de cereale. Vă ajutăm! Prima dată vorbim despre cuantumul ajutorului, că pentru şase ţări au zis – ”Domnule, avem aproape 60 de milioane de euro”. E o primă glumă proastă. România are pierderi doar pe taxe vamale rezultând din acest subiect peste 160 milioane de euro. Deci, numai România. Ei puneau 60 pentru şase ţări. Apoi au zis aşa: criteriile sunt în funcţie de: câte seminţe de floarea soarelui aveţi în siloz, câte seminţe de grâu, boabe de grâu aveţi în siloz, cât porumb, cât soia, cât mai multe chestii. Trimiteţi voi hârtiile respective. Cât este creşterea sau scăderea faţă de cât aveaţi cu un an înainte. Ca după aia să joace – cui, de fapt, vrem noi să dăm banii. Păi, Poloniei – ştiţi, au alegeri anul ăsta”, a precizat europarlamentarul PSD. 
 
Întrebat dacă el crede că a fost vorba despre o împărţeală politică, Mihai Tudose a răspuns: “Nu cred, sunt sigur şi îmi asum că da, a fost o împărţeală politică”. 
 
Când i s-a atras atenţia că şi Bulgaria a primit mai mulţi bani decât România, europarlamentarul PSD  a argumentat: “Bulgaria, când tocmai era să nu ia, acum două săptămâni, ştiţi că au blocat drumurile fermierii. Şi au zis – hai să facem ceva cu ăştia, să le dăm nişte bani. Noi am fost cuminţi”.
 
Mihai Tudose a fost întrebat și dacă Petre Daea are nicio vină în această situaţie. “Nu. Şi eu am zis…L-am sunat, recunosc, m-a dat şi dânsul în vileag când m-a sunat după aia, am vorbit cu domnia sa, am zis ce n-a trimis, ce trebuia. Poate am uitat să trimitem timbrul şi le explicăm apoi că timbrul vine mai târziu un pic, e pe drum, a pierdut trenul.  Mi-a arătat şi mi-a demonstrat că a trimis tot ceea ce trebuia. Domnul Daea nu şi-a asumat să mintă că avem zece tone în siloz în loc de şapte. Şapte erau, şapte a trimis. Cât ai avut anul trecut? Păi tot şapte. Anul trecut a fost secetă”, a explicat europarlamentarul PSD. 
 
Fostul premier a adăugat că singura vină a lui Petre Daea poate fi că nu a făcut scandal mai devreme când a aflat despre această situaţie. “Vina domnului Daea, dacă are o vină, este că nu a făcut scandal mai devreme, fiindcă domnul Daea a  crezut că spunând şi contestând, domnia sa a contestat de o lună jumate criteriile de când mi-a spus, astea nu sunt criterii, asta e o chestie pe care poţi să o dai la toată lumea, oricât sau la nimeni nimic. Şi au fost trei state care nu au luat nimic. (…) Asta este vina domnului Daea, că a crezut în bunul simţ şi în buna credinţă a celor de la Comisie. Nu se poate să mergeţi aşa, că nu are cum. Şi uite noi vă demonstrăm că alta e realitatea. Ghici ce? Nu. Atunci a ieşit scandalul. Dacă am ceva să-i reproşez…Și eu şi domnul preşedinte Ciolacu, i-am spus: ”De ce nu ai făcut, nea Petrică scandal mai devreme?” N-am crezut că se poate aşa ceva. Adică mi-au cerut documente, le-am dat documente”, a mai afirmat europarlamentarul PSD.
 
În ceea ce priveşte afirmaţia  europarlamentarului PNL Rareş Bogdan conform căreia Petre Daea nu are putere de negociere la Bruxelles, Tudose consideră că ”puterea de negociere la Bruxelles, în primul rând, trebuie să o aibă prim-ministrul, trebuie să o aibă pe reprezentantul României la instituţiile europene, adică preşedintele ţării, că el e la Consiliu, iar ministrul de resort, în primul rând, trebuie să aibă cunoştinţe despre subiectul pe care îl păstoreşte”.
 
”Adică, dacă eu pun acum la Ministerul Agriculturii un foarte bun specialist în problematica europeană, dar care nu face deosebirea dintre vacă şi grâu, eu cred că problema e de zece ori mai mare. Domnul Daea a rămas pe zona asta, în care, dacă ăla vrea o pâine, i-am dat o pâine. Nu trebuie să îi duc o mămăligă în coajă de pâine şi să-l păcălesc cumva, ca să fiu european. Sau să zic, da, ne plac, de mici mâncam greieri pe pâine ca să fie în consonanţă cu ei”, a declarat Tudose. El a mai arătat că Petre Daea a contestat oficial modul în care au fost alocate sumele respective. 
 
“Dacă domnul Daea negocia prost, în sensul că nu spunea că noi suntem în default cu nişte cantităţi de grâu, că au pierdut fermierii atât, pur şi simplu se ducea şi tăcea fiindcă au mai fost la Consiliul de Miniştri pe diverse alte ramuri, reprezentanţii statului care au tăcut şi au înghiţit şi au semnat. Ştiu, o să mă întrebaţi dacă la Energie. Da, la Energie. Mă întorc la prietenul meu vechi. A tăcut sublim. Ministrul Daea s-a bătut, a contestat şi verbal şi oficial modul lor de a aloca sumele, dar ce să facă mai mult? Să-şi dea foc acolo?”, a mai transmis Mihai Tudose.
 
Raluca Dan