-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:18
No menu items!

Europa se îndreaptă vertiginos spre proclamarea „certificatului de vaccinare”

spot_img

Certificatul de vaccinare „este o cerință medicală”, a spus, joi, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a salutat inițiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, relatează Euractiv.

„Este o cerință medicală să aveți un certificat care să ateste că ați fost vaccinat”, a spus Ursula von der Leyen într-un interviu pentru presa portugheză.

„Prin urmare, salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”, a spus ea.

Președintele Comisiei Europene reacționează, astfel, la o scrisoare trimisă de către prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la începutul acestei săptămâni, în care a cerut ușurarea regulilor de călătorie pentru persoanele vaccinate.

Deși nu dorea ca vaccinul să fie „obligatoriu sau o condiție prealabilă pentru călătorie”, Mitsotakis a cerut ca „persoanele care au fost vaccinate să poată călători liber”.

Von der Leyen a spus că este în mare parte de acord cu ideea. „Orice se decide – dacă acordă prioritate sau acces la anumite bunuri – este o decizie politică și legală care ar trebui discutată la nivel european”, a declarat ea jurnaliștilor în timpul vizitei Comisiei Europene la Lisabona organizată de președinția portugheză a UE.

„Dar cred că este important. Și, așa cum am spus, trebuie să avem o cerință medicală care să dovedească faptul că oamenii au fost vaccinați”, a spus președintele Comisiei.

Într-o scrisoare adresată marți președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul grec a recomandat instituirea unui „certificat standardizat, care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată cu succes” împotriva Covid-19. O astfel de inițiativă, a spus Mitsotakis, ar fi un „pas cheie” în „asigurarea restabilirii cât mai rapide a libertății de circulație între statele membre, dar și cu țările terțe”.