-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:51
No menu items!

Eugen Nicolăescu a fost votat de Parlament ca viceguvernator BNR

spot_img

Poziția de viceguvernator al Băncii Naționale a României va fi ocupată de fostul ministru al Sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu, după ce Parlamentul a votat, miercuri, numirea acestuia în plenul reunit al celor două Camere.

Nicolăescu va ocupa funcția lui Bogdan Olteanu, plecat de la BNR în urma implicării sale într-un dosar penal. Din cele 314 voturi exprimate de senatori și deputați, 275 au fost pentru numirea lui Eugen Nicolăescu, în timp ce 39 au fost împotriva numirii.

”Simplul raport pe care BNR îl prezintă Parlamentului este insuficient. Un raport trimestrial ar putea să ne arate dacă există lucruri de îndreptat în legislație. În al doilea rând, Parlamentul va fi informat în legătură cu evoluțiile din piață. Și, cel mai important, guvernanța băncii centrale va deveni vizibilă. Cred că BNR va trebui să preia cât mai repede și cât mai mult bunele practici ale instituțuliilor europene. Ar trebui explicate mai clar deciziile date de BNR”, a declarat anterior Nicolăescu, la audierea în fața parlamentarilor din comisiile de specialitate.

Susținut de PNL, Eugen Nicolăescu (62 de ani) este de profesie economist, a fost ministru al Sănătății în Guvernul Tăriceanu (2007-2008), dar și în Guvernul USL condus de Victor Ponta (2012-2014). A absolvit cursurile Facultății de Comerț din cadrul ASE București (1982), apoi cursuri de specializare în domeniul economic, obținând titlurile de expert contabil (1996), cenzor extern independent (1998) și auditor financiar (2001). Începând din 2001 este doctorand în economie la ASE București.

Postul de viceguvernator al BNR a rămas vacant după ce Bogdan Olteanu și-a depus, în august 2016, demisia din funcție. În 18 octombrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe Bogdan Olteanu pentru trafic de influență, fiind acuzat că în 2008, când era președinte al Camerei Deputaților, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul intervențiilor la primul-ministrul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

T.S.