1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:57
No menu items!

Este oficial. Salariu majorat cu 50 % pentru primarul/viceprimarul, preşedintele/vicepreşedintele de Consiliu judeţean și bugetarii care sunt în echipele de proiect finanțate din fonduri europene

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 152/2022 care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 50% personalului din instituţiile şi autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi fonduri externe rambursabile, în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

Potrivit actului normativ, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi personalul implicat în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, potrivit Agerpres.

Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect, stabileşte OUG.

Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte al Consiliului judeţean şi primar/viceprimar.

De asemenea, personalul prevăzut la articolul 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, precum şi personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaţionale, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

De aceeaşi majorare beneficiază, în limita alocării bugetare, şi personalul din cadrul Direcţiei pentru coordonarea agenţiilor de plăţi, precum şi personalul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu.

Personalul Corpului controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor care derulează activităţi, în baza fişelor de post, constând în asigurarea conformităţii reglementărilor legale în domeniul controlului financiar preventiv, precum şi exercitarea controlului financiar preventiv delegat la ordonatorii de credite care gestionează fonduri europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă beneficiază de majorarea salariului de bază cu până la 25%, în raport cu timpul efectiv alocat activităţilor în acest domeniu, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor, pe perioada desfăşurării acestor activităţi.

Actul normativ prevede şi finanţarea, la rectificarea bugetară, a 1.213 posturi neclericale reglementate prin Legea nr. 378/2022.

„Pentru aplicarea prevederilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr.378/2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările corespunzătoare în anexa nr. 9 la Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr.368/2022, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede legea.

D.Constantin