Într-o lume care ne tentează permanent cu noi tendinţe, noi promisiuni, noi atracţii, a ceda acestor ispite cumpărând mereu câte ceva a devenit un mod de viaţă obişnuit. A face cumpărături a trecut mult dincolo de rostul de a procura lucruri necesare; este o modalitate de a ne actualiza informaţiile despre lume şi de a ne actualiza pe noi înşine în raport cu ea. Cumpărăturile înseamnă adesea distracţie, relaxare, noi experienţe, prilej de socializare…. Ar putea fi ceva rău în asta? Din păcate, se întâmplă: atunci când eşti atras de partea întunecată şi devii dependent. Sclav al unui obicei care ţi-a devenit stăpân, pierzi controlul şi eşti prins într-un vârtej fatal. Se numeşte oniomanie şi, la ora actuală, psihologii şi psihiatrii discută despre ea folosind termeni precum tulburare mentală, dependenţă şi comportament obsesiv-compulsiv, scrie descopera.ro.
Într-un articol cuprinzător apărut în jurnalul World Psychiatry, publicaţia oficială a Asociaţiei Internaţionale Psihiatrice, tulburarea respectivă este denumită, încă din primul paragraf, compulsive buying disorder (CBD), ceea ce spune deja foarte multe despre viziunea specialiştilor asupra acestei probleme. Cuvântul disorder trimite la o boală – în cazul de faţă o problemă mentală, o tulburare psihică -, iar a desemna interesul exagerat faţă de cumpărături cu un asemenea termen indică faptul că aici nu mai e vorba despre o pasiune, ci despre o maladie.
Faptul că se asociază cu alte afecţiuni (comorbiditate) şi că apare adesea într-un context familial sunt argumente care sprijină acest punct de vedere.
De la pasiune la patologie
Când priveşti fotografii cu tema shopping, ţi se oferă, parcă, o imagine a bucuriei, a plăcerii; tinere femei (iarăşi stereotipurile…) vesele, încântate, surâzătoare, cu mulţumirea întipărită pe chip; duc câteva sacoşe elegante şi, după cum arată, parcă ar face lucrul cel mai plăcut din câte există pe lume. Mesajul e clar: cumpărăturile sunt o plăcere, o activitate reconfortantă, agreabilă, care te face să te simţi minunat. Cum ar putea aşa ceva să fie o boală?
În cazul în care pasiunea pentru shopping trece de pragul critic şi devine dependenţă, lucrurile nu mai sunt atât de roz. Specialiştii descriu viaţa unui astfel de oniomaniac ca pe o alunecare necontrolată pe o pantă întunecată, în care scurte momente de plăcere punctează o viaţă dominată mai curând de emoţii negative. Oniomaniacii pot dedica mult timp studierii magazinelor, anticipând plăcerea de a cumpăra (până aici nu e nimic în neregulă), dar ceea ce îi distinge de persoanele obişnuite este faptul că ei încearcă o nevoie irepresibilă, o dorinţă copleşitoare, obsedantă, de a cumpăra ceva. Urmează actul propriu-zis al cumpărării, ce le induce o stare pe care majoritatea cumpărătorilor compulsivi o descriu ca fiind extrem de incitantă, după care mulţi dintre ei încearcă sentimente de amărăciune, dezamăgire, ruşine de ei înşişi. Şi lucrurile continuă la fel, lună după lună, an după an, cu efecte uneori foarte grave.
Cumpărarea compulsivă are consecinţe negative, printre care se numără probleme legale şi financiare, suferinţe psihologice (depresie, sentiment de culpabilitate) şi conflicte interpersonale”, arată autorii Michel Lejoyeux şi Aviv Weinstein, într-un articol publicat în 2010 în The American Journal of Drug and Alcohol Abuse. Cheltuielile nebuneşti generează dificultăţi pecuniare şi neînţelegeri în familie; acestea, la rândul lor, produc emoţii negative, iar oniomaniacii au tendinţa de a combate aceste emoţii recurgând la activitatea lor preferată – cumpărăturile. Şi totul începe din nou, iar şi iar şi iar… cercul vicios în care se zbat toţi dependenţii.
Interesant: într-un studiu din 1994, autorii constată că, în grupul de oniomaniaci pe care i-au studiat, 92% afirmau că încearcă să reziste dorinţei de a cumpăra, dar că rareori reuşesc: în 74% din cazuri, cedaseră tentaţiei. E un aspect care sprijină ideea că este, într-adevăr, vorba despre o dependenţă, în sensul medical al termenului. Medicii şi psihologii o includ în categoria dependenţelor comportamentale.
Cauze şi efecte
Specialiştii au încercat să afle dacă aceste comportamente care apar la maturitate sunt cumva asociate cu traume psihice suferite în copilărie. Părerile profesioniştilor sunt împărţite: unii afirmă că în trecutul celor ce suferă de CBD se găsesc deseori suferinţe psihice determinate de singurătate, de sentimentul de a nu fi luaţi în seamă, de lipsa afecţiunii din partea părinţilor; aceste persoane suferă nu rareori de o stimă de sine scăzută, pe care încearcă să o „trateze” prin cumpărături. Mai ales cei care au în general probleme cu controlul impulsurilor şi care au şi afecţiuni asociate, de genul anxietăţii şi al depresiei, încearcă acest gen de „terapie”, care nu face decât să le agraveze problemele.
Alţi psihologi şi psihiatri susţin însă că aceste aspecte nu caracterizează pe toţi cei ce suferă de CBD, deci teoria traumelor psihice din copilărie ca sursă a CBD la maturitate are o valabilitate limitată.
Oniomania se asociază frecvent (statistic vorbind), la acelaşi individ sau în familia acestuia, cu existenţa anxietăţii, a depresiei, a alcoolismului, a dependenţei de droguri, a altor comportamente adictive, precum dependenţa de jocuri de noroc. Neurologii şi geneticienii au încercat să găsească corelaţii între CBD şi anumite anomalii la nivelul unor neurotransmiţători precum dopamina şi serotonina, între CBD şi anumite configuraţii genetice. Un studiu din 1998 a găsit o asociere cu gena DRD1 (a receptorului de dopamină D1), iar faptul că unele cazuri de CBD răspund favorabil la tratament cu medicamente ce influenţează activitatea neurotransmiţătorilor sugerează faptul că în CBD sunt implicate nişte anomalii la nivelul delicatei chimii a creierului. Dar, deocamdată, se ştie extrem de puţin despre aceste corelaţii, mai curând bănuite decât cunoscute.
C.A.