3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:57
No menu items!

„Eroii din umbră”, campania prin care Crucea Alb-Galbenă asigură îngrijirea la domiciliu a bătrânilor singuri

spot_img

Bătrânii singuri reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale din România, iar lipsa unei rețele de sprijin pentru aceștia ridică un risc însemnat. Pentru a le putea întinde o mână de ajutor, Fundația Crucea Alb-Galbenă a lansat campania „Eroii din umbră”. 

Dincolo de bolile cronice și neputințele aduse de vârsta înaintată, o mare parte dintre bătrânii României se confruntă cu un inamic invizibil și, conform studiilor, letal: singurătatea. Faptul că aceste persoane vulnerabile nu au un sistem social de sprijin pe care să se poată baza le acutizează multe afecțiuni, au arătat specialiștii. 

Pentru a contracara acest fenomen, Fundația Crucea Alb-Galbenă a lansat miercuri campania de donație „Eroii din umrbă” pentru îngrijirea la domiciliu a bătrânilor singuri. Prin trimiterea unui SMS cu textul „DEMNITATE” la numărul 8845, puteți dona 2 euro lunar pentru a sprijini bătrânii care au nevoie de îngrijiri la domiciliu.

Lansarea a avut loc în cadrul dezbaterii intitulată „Inovație și Calitate în Îngrijirea pe Termen Lung: Perspective și Practici”, care a avut loc pe 19 iunie la Palatul Parlamentului, sub patronatul Fundației Crucea Alb- Galbenă și a Comisiei de Sănătate din cadrul Senatului României. Dezbaterea a reunit profesioniști și specialiști din domeniul medical și social, care au venit cu soluții pentru îmbunătățirea sistemului de îngrijiri la domiciliu pe termen lung în România.

„Avem două milioane de persoane singure, în special vârstnici, în România. Nu-i vizitează aproape nimeni niciodată. Avem nevoie de un parteneriat cu autoritățile locale care au responsabilitate pentru comunitatea lor. Oferirea de servicii sociale și medicale pentru vârstnicii singuri este crucială. Crucea Alb-Galbenă este un model de bune practici. Dacă investim mai mult în îngrijiri la domiciliu și în serviciile de îngrijiri în ambulatoriu, câștigul este dublu: avem oameni bine îngrijiți, iar presiunea pe spitale scade”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, prezent la dezbatere.

Evenimentul a adus în prim-plan concepte noi, perspective inovatoare și soluții aplicabile în domeniul îngrijirilor pe termen lung.

„Nevoile societății sunt altele acum. (Pacienții- n.r) pot fi îngrijiți la domiciliu, iar costurile ar fi cu totul altele. De asemenea, au apărut tot felul de device-uri care transmit wireless date despre starea de sănătate a pacientului. CNAS trebuie să se implice în dezvoltarea tehnologiei, în achiziționarea acestor device-uri de monitorizare a parametrilor de sănătate, așa încât să scadă costurile și să reducă presiunea pusă pe spitale, dar și pe cei care oferă îngrijire la domiciliu”, a adăugat Adrian Streinu Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României.

Degeaba o țară are granițele sigure, dacă în interiorul ei oamenii nu sunt bine. Este un moment bun să le oferim președinților de consilii județene și primarilor o imagine despre ce pot face. Sunt oameni în satele României care suferă de boli cronice sau afecțiuni acute și care poate nu au văzut niciodată sau în ultimii ani un medic. Se fac eforturi pentru construirea și modernizarea spitalelor din țară, dar uităm de proximitate. Se fac kilometri, zeci de kilometri până la primul spital. Consider că ar trebui servicii medicale la domiciliu cu sisteme de monitorizare de telemedicina. Vă rog să puneți pe hârtie concluziile întâlnirii de astăzi, să facem un text de lege care să poarte numele fundației. Haideți să facem împreună o schimbare și să ne asigurăm că nu am pierdut timpul astăzi, pentru că timpul este cea mai prețioasă comoară a noastră”, a spus și senatorul Nicoleta Pauliuc, Vicepresedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Una dintre problemele identificate a fost și lipsa resursei umane, a personalului instruit pentru a oferi îngrijiri medicale de calitate la domiciliu.

„Legislația existenta a făcut primii pași, s-au creat echipe multidisciplinare care să ofere servicii de îngrijire la domiciliu, CNAS decontează, dar există și limitări: fonduri mici, procedură greoaie pentru aprobarea serviciilor, personal insuficient; nu sunt încurajate și nici popularizate aceste servicii. Sunt pacienți care nici nu știu de aceste servicii. Soluția este o campanie de conștientizare a acestor nevoi. Pacienții nu știu ce drepturi au, iar tinerii nu știu să se îndrepte spre aceste profesii – a adăugat senatorul Monica Anisie, Senator, Președinta Comisiei pentru Învățământ a Senatului.

„Îngrijirea la domiciliu joacă un rol crucial. Prin asta, oamenii beneficiază de rutina singură, care le aduce bucurie. Îngrijirea medicală e flexibilă, poate fi personalizată, are beneficii economice. Familia are astfel ocazia de a-i fi alături constant. Nu vreau să-mi mai fie teamă să îmbătrânesc. Situația actuală din România mă face să mă tem”, a adăugat Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul pentru Îmbătrânire Activă.

Deși nu a reușit sa ajungă decât la finalul întâlnirii, doamna Valeria Herdea, președinte CNAS, a promis ca va ține cont de propunerile Fundației Crucea Alb-Galbenă în elaborarea noilor norme și reglementări privind acordarea serviciilor de îngrijirilor la domiciliu.

Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă, și-a dedicat peste 33 de ani îngrijirii pacienților la diverse niveluri. Cu o echipa de 40 oameni și cu o cazuistică impresionantă – 30.000 de pacienți îngrijiți – a reușit să dezvolte un alt mare proiect al ei, în urma cu 8 ani, Primul Centru Pilot de Coordonare a Serviciilor de Îngrijiri Integrate la Domiciliu cu Suport de Teleasistență, Teleurgență și Telemedicină din România. Măriuca Ivan a tras un semnal de alarmă în cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului, dar a venit și cu o soluție pentru sistemul medical din România.

„Pentru că medicina de familie este mai mult administrativă, îngrijirea la domiciliu devine esențială. Noi oferim un model de bune practici și suntem deschiși să îl arătăm tuturor celor interesați. De aceea acest sistem trebuie dezvoltat la nivel național, asumat de Statul Roman și nu doar de entități private. În plus, am propus și Ministerului Sănătății și CNAS dezvoltarea Registrului Unic de Îngrijiri la Domiciliu. Totul ar fi transparent, am cunoaște furnizorii de servicii, am știi unde se duc banii și cine sunt beneficiarii. Astfel se pot gestiona mai bine fondurile”, a conchis Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă.

În cadrul evenimentul au mai luat cuvântul și Dr. Cristina Berteanu – Director Memorial România, Dr. Claudiu Tronciu – Director General CASA OPSNAJ, Prof. Dr. Gabriel Prada – Președinte Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, Adrian Bulgaru – Director Institutul Român pentru Drepturile Omului, Lorena Stoian – Prim Vicepreședinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri , dr. Adina Alberts – Președinte Patronatul Antreprenorilor din Domeniul Medical, Martin Sonke – Teleasistență Grup – Butonul Roșu, Prof dr. Cătălina Tudose, alături de participanți din cadrul fundațiilor finanțatoare, școlilor, universităților ONG-urilor, administrațiilor locale și reprezentaților pacienților.

Așadar, evenimentul a abordat probleme actuale precum reglementările ineficiente, bugetele insuficiente și lipsa acută de profesioniști calificați în domeniu. De asemenea, s-a discutat necesitatea implementării unor programe de formare post-bază adecvate pentru a răspunde nevoilor crescânde.

Scopul evenimentului a fost de a aduna feedback de la toți actorii implicați, inclusiv autorități, profesioniști din domeniul medical și pacienți, pentru a elabora o propunere cuprinzătoare de modernizare a sistemului de îngrijiri la domiciliu. Această propunere va fi ulterior înaintată autorităților competente spre analiză și implementare.

Totodată, Fundația Crucea Alb-Galbenă a lansat, cu ocazia acestui eveniment, campania ”Eroii din umbră”, prin care încurajează publicul larg să facă o donație recurentă de 2 Euro pe lună, trimițând un SMS cu textul DEMNITATE la 8845. Găsiți aici spotul campaniei.

Fundația Crucea Alb-Galbenă le mulțumește sponsorilor, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Kultho – Sponsor principal, Teva Pharmaceuticals – sponsor Platinum, Hofigal – Sponsor Gold, Royal Trans – Sponsor Silver, Wargha Enayati – Sponsor Bronze.
De asemenea, recunoștința noastră se îndreaptă către partenerii media ai evenimentului: Antena 3 CNN, PriaEvents, EnLife, Sursa Zilei, Trinitas Tv, Radio Trinitas și Viața Medicală, precum si catre partenerii media ai campaniei Eroii din Umbra: Societatea Romana de Radiodifuziune, EnLife Solutions, Asociatia Institutul pentru Imbatranire Activa.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați: Fundația Crucea Alb-Galbenă Email: [email protected] Telefon: +40 21 315 12 56
Crucea Alb-Galbenă este o organizație non-guvernamentală dedicată îmbunătățirii calității vieții persoanelor în vârstă și bolnavilor cronici prin servicii de îngrijire la domiciliu. Prin campania „Eroii din umbră” dorim să aducem o schimbare semnificativă în viața a cât mai mulți bătrâni singuri, oferindu-le suportul necesar pentru a trăi cu demnitate și pentru a fi îngrijiți în confortul propriilor case. Donează 2 Euro/lună, trimițând un SMS cu textul DEMNITATE la 8845!