4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:09
No menu items!

Ernst&Young a revizuit în sus creșterea economică a României pentru acest an

spot_img

Ernst&Young a revizuit în sus creșterea economică a României pentru acest an

Produsul Intern Brut (PIB) al României va crește în acest an cu 1,8%, mai ales ca urmare a avansului producției industriale, arată ultimul raport trimestrial al Ernst&Young.

PIB-ul României a avut o evoluţie pozitivă peste aşteptări în primul trimestru al anului, cu o creştere de 0,5% faţă de T4 al anului trecut. Factorul principal care a stimulat această evoluţie a fost activitatea industrială în creştere. Pe baza acestui rezultat, am revizuit în creştere estimările PIB pentru 2013, la un nivel de 1,8%, de la cel estimat în urmă cu trei luni, de sub 1%”, se arată în documentul celor de la Ernst&Young.

Economiștii se așteaptă ca ritmul de creştere să accelereze până la 2% în 2014, pe măsură ce condiţiile se ameliorează în Zona Euro, iar inflaţia coboară. În plus, este posibil ca economia locală să beneficieze de pe urma unei relaxări a politicii monetare, întrucât Banca Naţională va începe cel mai probabil să scadă rata inflaţiei spre sfârşitul anului.

Cu toate acestea, pe termen scurt se estimează o creştere modestă. Primul motiv: condiţiile externe slabe. Cererea din Zona Euro, care absoarbe majoritatea exporturilor româneşti, va rămâne în continuare slabă pe parcursul anului 2013, motiv pentru care creşterea volumelor de export nu va depăşi 0,9% anul acesta.

Pe măsură ce Zona Euro iese din recesiune, nivelul exporturilor este preconizat să crească în 2014 cu 3%.

Creşterea salariilor reale rămâne modestă – nivelul salariilor reale a scăzut în primul trimestru, iar inflaţia a depăşit creşterea veniturilor medii nominale.

”Deşi este posibil ca inflaţia să stagneze în a doua jumătate a anului, creşterea salariilor reale va fi modestă. Piaţa muncii rămâne slăbită, cu un şomaj ce depăşeşte 5%. În acest context, consumul domestic va creşte cu doar 1,5%, faţă de 1,2% anul trecut”, mai estimează economiștii Ernst&Young.

Un alt motiv al creșterii economice modeste, pe termen scurt, sunt condiţiile de creditare care rămân încordate.

”Creditarea sectorului privat nu a crescut în primul trimestru. Destructurarea băncilor şi numărul ridicat al creditelor neperformante vor continua să limiteze oferta de creditare în viitorul apropiat. În plus, nivelul investiţiilor directe rămâne modest, reprezentând în prezent doar 20% din investiţiile totale”, mai arată raportul.

În privința Zonei Euro, exporturile slabe şi şomajul tot mai ridicat vor continua să limiteze creşterea, prelungind recesiunea peste termenele anticipate anterior. Deşi există o serie de semnale pozitive în regiune, creşterea va fi aproape inexistentă anul acesta, în cazul în care BCE nu întreprinde măsuri substanţiale.

Cosmina Croitoru