-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:37
No menu items!

Erdogan face presiuni asupra UE și amenință cu încetarea acordului privind refugiații

spot_img

Acordul cu Uniunea Europeană (UE) privind refugiații nu va fi posibil dacă Uniunea nu își respectă partea sa de obligații în ceea ce privește ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii turci, a declarat luni președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu pentru cotidianul francez “Le Monde”.

Uniunea Europeană nu se comportă într-o manieră sinceră cu Turcia”, a spus Erdogan.

Președintele turc a subliniat că ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE ar fi trebuit să intre în vigoare la data de 1 iunie.

Dacă cererile noastre nu sunt satisfăcute, atunci readmisiile nu vor mai fi posibile”, a mai precizat Erdogan.

Potrivit acordului, un solicitant de azil sirian aflat pe teritoriul turc urma să fie instalat într-o țară membră a UE în schimbul fiecărui migrant ilegal retrimis în Turcia, în limita a 72.000 de locuri.

Acordul a fost denunțat de organizații de apărare a drepturilor omului, potrivit cărora Turcia nu este o țară sigură pentru refugiați. Aceste organizații se tem, printre altele, că de fapt migranții nu vor avea dreptul să ceară azil înainte de a fi deportați.

R.D.