6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:35
No menu items!

Erdogan: Atacuri limitate ar agrava situaţia în Siria

spot_img

Erdogan: Atacuri limitate ar agrava situaţia în Siria

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, adeptul unei intervenţii de mare amploare în Siria, a apreciat duminică că o acţiune militară limitată ar agrava dificultăţile cu care se confruntă ţara, relatează AFP.

„Vă amintesc că măsurile temporare nu sunt suficiente, nu vor fi niciodată suficiente în Siria”, a declarat premierul turc în cadrul unei reuniuni la Istanbul.

„Atacarea unor obiective locale nu ne apropie de o soluţie, ci agravează situaţia în Siria”, a declarat oficialul turc, subliniind că preşedintele sirian Bashar al-Assad trebuie „să renunţe imediat la funcţii şi să plece într-o ţară care va fi de acord să-l primească”.

Erdogan a afirmat deja de vineri că Turcia nu se va mulţumi cu o operaţiune limitată, apreciind că obiectivul unei intervenţii militare internaţionale ar trebui să fie „constrângerea regimului să abandoneze” puterea.

Preşedintele SUA Barack Obama a declarat că SUA sunt pregătite să atace Siria şi vor ataca regimul de la Damasc însă nu înainte de o consultare cu legislativul american, aflat în vacanţă până pe 9 septembrie, conform unui comunicat difuzat sâmbătă.

Turcia, ţară membră NATO, care a rupt relaţiile cu regimul sirian, fostul său aliat, s-a angajat să se alăture unei coaliţii anti-Damasc, chiar fără acordul ONU.

C.I.