Lira turcească a ajuns la un nou minim la scurt timp după ce preşedintele, Recep Erdogan, a fost reales şef al statului. El deține această funcție de peste două decenii. În același timp, acţiunile listate pe bursa de la Istanbul înregistrează creşteri în prima şedinţă de tranzacţionare de săptămâna aceasta.
Benchmarkul a crescut cu 94% în ultimele 12 luni în moneda locală, în vreme ce investitorii și-au îndreptat atenţia asupra pieţei de capital pentru a se proteja de efectele inflaţiei şi crizei costului vieţii, potrivit MarketWatch, citată de Ziarul Financiar.
Inflaţia anuală a ţării a atins 43% în aprilie, ajungând până la 85% anul trecut pe fondul hotărârii preşedintelui de a reduce ratele dobânzilor în ciuda presiunilor suportate de preţuri, lira turcească devenind astfel principala victimă a deciziei.
De altfel, unii analişti erau de părere că liderul s-ar putea confrunta cu o rundă dificilă de alegeri din cauza situaţiei economice în care se află ţara şi ca urmare a cutremurelor de la început de an care au omorât aproape 60.000 de oameni.
Amalia Capră