4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:45
No menu items!

Epidemie de EBOLA în Africa de Vest. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie

spot_img

ebola

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care călătoresc în Africa de Vest cu privire la epidemia de febră virală hemoragică (Ebola) înregistrată în unele state din această regiune, cu deosebire în Guineea-Conakry și Liberia, unde s-au înregistrat până în prezent numeroase decese provocate de virusul Ebola.

Pentru că boala este contagioasă, țările unde virusul a fost confirmat prin analize de laborator (Guineea-Conakry, Liberia), cele în care există cazuri suspecte, dar neconfirmate prin analize de laborator (Sierra Leone, Mali), precum și celelalte state din vecinătatea focarului epidemic au dispus măsuri de prevenire și au lansat campanii interne de informare a populației.

Oficialii MAE avertizează că nu există nici vaccin, nici tratament specific împotriva virusului Ebola. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldează cu decese.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor români să evite pe cât posibil călătoriile în zonele afectate de epidemie, iar celor aflați deja pe teritoriul acestor țări să urmărească mesajele emise de autoritățile locale referitoare la conduita și regulile de igienă recomandate și să respecte aceste reguli.

R.D.