1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:01
No menu items!

ENEL va recalcula și facturile compensate deja. Suma restituită va fi, în medie, de doar 10 lei

spot_img

ENEL anunță că va recalcula chiar și facturile compensate deja, astfel încât să poată fi aplicate și ultimele măsuri adoptate de Guvern, nu doar cele prevăzute prin Legea consumatorului vulnerabil.

Una dintre noile prevederi care ar ajuta la micșorarea facturilor este reglementarea aplicării TVA, prin care însă, consumatorii vor primi, în medie, doar 10 lei înapoi.

„Clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia eligibili beneficiază de prevederile schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale în sezonul rece 2021-2022, fapt reflectat şi în facturile emise în lunile decembrie şi ianuarie, aferente perioadei de consum noiembrie, decembrie şi parţial ianuarie. Pentru consumurile care s-au încadrat în schema de compensare la energie electrică, cele două companii de furnizare din cadrul Enel vor storna facturile deja emise cu schema de sprijin, pentru a reflecta pe deplin modul de calcul menţionat în actele legislative, în contextul modificării succesive a acestora”, se arată într-un comunicat al companiei remis, luni, AGERPRES.

Astfel, facturile emise de Enel Energie şi Enel Energie Muntenia în lunile decembrie şi ianuarie, aferente consumurilor perioadei noiembrie 2021 – ianuarie 2022, ce conţin schema de compensare pentru consumul de energie electrică, au început să fie stornate încă de săptămâna trecută. Ulterior, cei doi furnizori vor emite facturile recalculate aferente perioadei menţionate.

Pentru clienţii beneficiari ai schemei de compensare la electricitate care au plătit facturile în cauză, furnizorii Enel vor scădea valoarea acestor facturi din valoarea celor emise pe baza metodei de calcul ajustate.

Emanuel Stan