1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:34
No menu items!

Una albă, alta neagră! Alina Bica, achitată în dosarul Simu și condamnată în dosarul Videanu

spot_img

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei ar putea pronunţa, marţi, decizia definitivă în dosarul fostei şefe a DIICOT Alina Bica privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu, informează Agerpres.

UPDATE: Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a condamnat-o astăzi la 4 ani cu executare pe fosta șefă DIICOT, Alina Bica, în dosarul în care era judecată alături de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu. În schimb, Bica a fost achitată în dosarul milionarului Horia Simu.

Deciziile sunt definitive.

Alina Bica a fost condamnată în ambele dosare în faza de fond, la trei ani și 6 luni de închisoare, respectiv 4 ani de închisoare. Fosta șefa a DIICOT este în prezent în Costa Rica, unde a cerut azil politic. Ea a solicitat în ambele dosare să fie audiată prin videoconferință, dar cererile i-au fost respinse.

La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA a explicat că se impune majorarea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare primită de Alina Bica la instanţa de fond, susţinând că acesteia trebuie să i se aplice o pedeapsă apropiată de maximul special prevăzut de lege, având în vedere că ea a săvârşit infracţiunile în calitate de magistrat cu funcţie de conducere. 

Procurorul a cerut pedepse mai mari şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar – Horia Simu (4 ani închisoare cu executare în primă instanţă) şi fostul şef al ANAF Şerban Pop (5 ani închisoare cu executare). Reprezentantul DNA a afirmat că cererea sa de majorare a pedepselor are în vedere circumstanţele în care cei trei inculpaţi au săvârşit faptele şi că aceştia sunt judecaţi şi în alte dosare.

Tot la acest termen, avocatul Alinei Bica, Doru Trăilă, a anunţat că a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a unui alt procuror, pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. 

În acest dosar, Alina Bica a fost condamnată de Instanţa supremă, în ianuarie 2017, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu. 

Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, însă magistraţii au schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

Horia Simu a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, iar fostul şef al ANAF Şerban Pop a primit 5 ani închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Şi în cazul acestora instanţa a schimbat încadrarea: la Horia Simu – din infracţiunea de dare de mită în infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar la Şerban Pop – din complicitate la dare de mită în infracţiunea de trafic de influenţă. În plus, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 150.000 de euro de la Şerban Pop. Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată cu apel.

Alina Bica a părăsit teritoriul României, ea stabilindu-se în Costa Rica, acolo unde se află şi Elena Udrea. În septembrie 2015, Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu. 

Potrivit DNA, în anul 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 de euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei.

„La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunţător în cauză), suma de 17.500 de euro din totalul sumei de 20.000 de euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 de euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat”, susţin procurorii. 

DNA precizează că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

Instanța Supremă ar putea da decizia finală și în dosarul Bica – Videanu

Totodată, magistrații Instanței Supreme ar putea pronunţa, tot marţi, sentinţa definitivă în dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă pentru favorizarea infractorului.

La ultimul termen de judecată, un procuror de la DNA a cerut condamnarea Alinei Bica şi pentru infracţiunile pentru care a fost achitată de prima instanţă, iar pedeapsa să fie majorată. 

De asemenea, DNA a cerut condamnarea fostului ministru Adriean Videanu, achitat în faza de fond a procesului pentru complicitate la abuz în serviciu.

„Trebuie să ţineţi cont de reaua-credinţă a inculpatei”, a spus atunci procurorul, subliniind că Alina Bica şi-ar fi încălcat competenţele atunci când a ridicat sechestrul asigurător pe acţiunile pe care Adriean Videanu le deţinea la SC Titan Mar.

În ultimul cuvânt, Adriean Videanu a declarat că el nu a întâlnit-o niciodată pe Alina Bica, în afara şedinţelor de guvern în care aceasta participa în calitate de secretar de stat la MJ. El a explicat atunci că acţiunile la purtător pe care le avea la SC Titan Mar SA erau ipotecate la o altă societate, iar el nu ar fi avut niciun beneficiu în ridicarea sechestrului pus de procurori.

În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. 

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător.

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul-şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni. 

DNA mai susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul RAFO instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de şefa instituţiei, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile. 

„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr.393/P/2013, a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.

Alex Militaru