-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:10
No menu items!

EMMY 2014: „Breaking Bad” şi „Modern Family”, cele mai bune seriale. LISTA câștigătorilor

spot_img

„Breaking Bad” a primit luni seară premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic pentru a doua oară consecutiv, iar „Modern Family” a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial comic

breaking bad emmy 2014

Serialele TV „Modern Family” şi „Breaking Bad” s-au numărat printre marii câştigători din acest an la gala premiilor Emmy, „Oscarurile” televiziunii americane, decernate luni la Los Angeles.

„Breaking Bad” a primit luni seară premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic pentru a doua oară consecutiv, într-o seară în care producția a mai obținut și premiile pentru rol principal masculin, Bryan Cranston, și rolurile secundare masculin și feminin, Aaron Paul și Anna Gunn, relatează AFP și Reuters.

Bryan Cranston a interpretat timp de cinci ani rolul unui profesor de chimie bolnav de cancer care se transformă în fabricant de droguri pentru a-și pune familia la adăpost de nevoile financiare.

Tănărul actor Aaron Paul, premiat pentru cel mai bun actor în rol secundar și cel care l-a interpretat pe personajul Jesse, și-a felicitat contracandidații în cadrul celei de a 66-a ediții a Premiilor Emmy.

„Aplauze vă rog și pentru Josh Charles, Peter Dinklage”, concurenții săi la această categorie. „Mulțumesc Doamne, ‘Breaking Bad’ mi-a schimbat viața”, a spus Aaron Paul.

Anna Gunn, soția din serial a lui Bryan Cranston, a primit premiul pentru rol secundar feminin.

La rândul ei, Moira Walley-Beckett a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu pentru un serial dramatic.

„Modern Family”, serial difuzat pe postul ABC, a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial comic, obținând și distincțiile pentru cel mai bun rol secundar într-un serial comic (Ty Burrell) și cele mai bune decoruri (Gail Mancuso).

Lista câștigătorilor principalelor premii Emmy:

Cel mai bun serial dramatic: „Breaking Bad”

Cel mai bun serial comic: „Modern Familly”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic: Bryan Cranston („Breaking Bad”)

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial dramatic: Julianna Margulies („The Good Wife”)

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial comic: Julia Louis-Dreyfus („Veep”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comic: Jim Parsons („The Big Bang Theory”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic: Aaron Paul („Breaking Bad”)

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramatic: Anna Gunn („Breaking Bad”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial comic: Ty Burrell („Modern Family”)

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial comic: Allison Janney („Mom”)

Cea mai bună miniserie: „Fargo”

Cel mai bun film de televiziune: „The Normal Heart”

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune: Benedict Cumberbatch („Sherlock: His Last Vow”)

Cea mai bună actriță într-o miniserie sau film de televiziune: Jessica Lange („American Horror Story: Coven”)

Cel mai bun program de reality tv: „Shark Tank”

Cel mai bun program de reality în sistem de competiție: „The Amazing Race”.

 

C.A.