-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:20
No menu items!

Emirates Airline va opera de anul acesta în România

spot_img

Compania cu sediul în Dubai își va începe activitatea la București până la sfârșitul acestui an

emirates_airlines

Compania Emirates Airline, cu sediul în Dubai, a prospectat în ultimele luni piaţa românească, iar până la sfârşitul acestui an va începe să opereze zboruri între Bucureşti şi Dubai.

Potrivit MEDIAFAX, reprezentanţii Emirates s-au întâlnit în ultimele luni cu reprezentanţi ai mai multor agenţii de turism din România şi cu oficiali din conducerea aeroportului Otopeni, anunţându-şi intenţia de a opera zboruri între Bucureşti şi Dubai.

Compania a început zborururile în octombrie 1985, cu doar două avioane, un Boeing 737 închiriat şi un Airbus 300 B4. Începând cu al treilea an de funcţionare, a înregistrat constant profit anual, se arată pe site-ul Emirates Airline.

În prezent, Emirates are peste 215 avioane şi operează zboruri către mai mult de 140 de destinaţii în peste 80 de ţări. Peste 1.500 de zboruri pleacă din Dubai în fiecare săptămână, către destinaţii de pe şase continente.

Compania este cel mai mare operator din lume pentru aeronavele Airbus A380 şi Boeing 777.

Emirates are, potrivit datelor pentru luna aprilie, comenzi transmise constructorilor de aeronave pentru peste 370 de avioane, cu o valoare de aproximativ 162 de miliarde de dolari.

În anul financiar 2012/2013, Emirates a transportat 39,4 milioane de pasageri şi 2,1 milioane de tone de marfă.

R.D.