-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:26
No menu items!

Emil Boc a vizitat-o pe Monica Ridzi la închisoare. UPDATE

spot_img

Fostul premier Emil Boc a vizitat-o, marţi, pe Monica Iacob Ridzi la Penitenciarul Gherla, unde fostul ministru este încarcerat în perioada de carantină

emil boc

  • UPDATE

Emil Boc a declarat, miercuri, că a stat aproximativ o oră şi jumătate la Monica Iacob Ridzi, cu care a discutat în special aspecte legate de familie și de sănătate.

Am vizitat-o, marţi, pe doamna Ridzi, la Secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, conform procedurilor legale, cu o cerere aprobată de conducere. Din nefericire, starea sănătăţii ei nu este foarte bună, nu este bună chiar deloc şi sper să aibă şansa să îşi trateze sănătatea, pentru că are nevoie de sprijin medical, este internată la infirmerie. Am stat în jur de o oră şi jumătate, timp în care am discutat aspecte, în special, de familie, de sănătate, de probleme, de relaţia cu familia şi cu ce o putem ajuta în aceste momente mai dificile, dată fiind şi situaţia sănătăţii şi a familiei, în condiţiile în care are doi copii mici. Împreună cu soţul ei am discutat despre vizită, am făcut solicitarea legală şi am primit aprobarea. (…)Cu ce pot, uman, să ajut, voi face totdeauna pentru oricine, şi cu atât mai mult pentru un fost coleg din Guvern.

Emil Boc
fost premier, primar Cluj-Napoca

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru corupție, în dosarul Ziua Tineretului din 2009. Fostul premier, actual edil al orașului Cluj Napoca a venit la Ridzi marți după-amiază, în timpul programului legal de vizite la care fostul ministru are dreptul.

În perioada de carantină de 21 de zile, Monica Iacob Ridzi are dreptul la patru vizite pe săptămână, la colete cu alimente, supliment de fructe și legume și până la 20 de kilograme de apă sau sucuri. După această perioadă, fostului ministru i se va stabili un regim de detenție.

S.M.