6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:26
No menu items!

Elveția limitează strict imigrația. Bruxelles-ul ar putea denunța toate acordurile ce leagă Berna de UE

spot_img
foto: bbc.co.uk
foto: bbc.co.uk

Elveția a decis duminică, în urma unui referendum ”la limită”, după cum relatează BBC, să restrângă masiv imigrația, prin stabilirea unor cote și contingențe în funcție de nevoile țării. Sistemul a fost în funcțiune înainte de acordurile bilaterale cu UE, acorduri pe care Bruxelles-ul a anunțat deja că le va denunța dacă Elveția pune capăt acordurilor de liberă circulație.

Cele mai multe cantoane elveţiene au votat duminică în favoarea referendumului, astfel că s-a întrunit majoritatea dublă pentru ca textul să fie aprobat. Profesorul de Ştiinţe Politice din Geneva, Pascal Sciarini, declara anterior că, dacă va câştiga tabăra care susţine limitarea imigrării, atunci va fi „haos”, deoarece relaţiile dintre Elveţia şi UE riscă să fie complet reevaluate.

Participarea la acest vot a fost foarte ridicată, a arătat institutul GfS, cu o rată de aproximativ 56%, respectiv cu 12 puncte mai mult decât media de 44% constatată în general la consultările populare din Elveţia.

Elveţienii votează de patru ori pe an pe diverse teme, fie că este vorba despre interesul naţional, cantonal sau comunal, conform sistemului de democraţie directă din Elveţia. Elveţia este o ţară mică, având opt milioane de locuitori, care nu face parte din UE, în timp ce este înconjurată complet de ţări membre UE.

Legată prin acorduri bilaterale cu UE, negociate aspru timp de cinci ani, Elveţia a acceptat să îşi deschidă piaţa muncii pentru cele 500 de milioane de persoane active din UE. În momentul intrării în vigoare a libertăţii de circulaţie, care s-a făcut progresiv din 2002, autorităţile au afirmat că nu vor veni decât 8.000 de persoane pe an, maxim.

De fapt Elveţia primeşte 80.000 de persoane care vin să muncească, ceea ce provoacă nemulţumirea partidului UDC (dreapta populistă), cel mai important din Parlamentul elveţian. Acest partid se află la originea referendumului, deoarece a reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru organizarea unei astfel de consultări, prevăzute în sistemul politic elveţian, bazat pe democraţia directă.

După referendum, Elveţia va stabili cote şi contingente în funcţie de nevoile în materie de imigraţie, un sistem aflat în funcţiune înainte de acordurile bilaterale cu UE. Bruxelles-ul a anunţat deja că dacă Elveţia pune capăt acordurilor de liberă circulaţie, toate celelalte acorduri care leagă Berna de UE vor fi denunţate.

Cosmina Croitoru