-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:58
No menu items!

Elon Musk dă lovitura în spațiu

spot_img

Compania SpaceX a antreprenorului Elon Musk a lansat duminică 143 de sateliți, un record peentru o singură misiune, potrivit companiei, citată de Reuters, potrivit Mediafax.

Racheta Falcon 9 a decolat la ora 10 dimineața de la Complexul Cape Canaveral din Florida și a zburat spre sud de-a lungul coastei de est a Floridei în drum spre spațiu, a spus compania.

Racheta a transportat 133 de sateliți comerciali și guvernamentali și 10 sateliți Starlink – parte a programului SmallSat Rideshare al companiei, care oferă acces la spațiu micilor operatori de satelit.

SpaceX a întârziat lansarea o zi din cauza vremii nefavorabile. Pe 22 ianuarie, Musk a scris pe Twitter: „Lansarea mâine a multor sateliți mici pentru o gamă largă de clienți. Emoționat de oferirea accesului la orbită cu preț redus pentru companiile mici!”

SpaceX a lansat anterior peste 800 de sateliți din cele câteva mii necesare pentru a oferi internet în bandă largă la nivel global, o investiție de 10 miliarde de dolari pe care estimează că ar putea genera 30 de miliarde de dolari anual pentru a ajuta la finanțarea programului de rachete interplanetare al lui Musk, numit Starship.