1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:20
No menu items!

Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european

spot_img

Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european. Peste 150 de milioane de euro sunt pentru aplicarea în şcoli a programului UE pentru alimentaţie sănătoasă.

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, prin hotărâre, programul pentru şcoli al Uniunii Europene de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor, fiind alocate pentru anul şcolar 2023 – 2024 peste 150.000.000 de euro, fonduri europene şi guvernamentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Guvernul a aprobat astăzi hotărârea prin care este asigurată implementarea programului pentru şcoli al Uniunii Europene, program de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor.

În cifre, acest program înseamnă peste 150.000.000 euro de la Uniunea Europeană şi de la bugetul de stat numai pentru anul şcolar următor, 2023 – 2024, iar beneficiarii acestui program sunt cei peste 1,8 milioane de elevi şi de preşcolari din România, care vor primi fructe, legume, lapte şi lactate şi produse de panificaţie”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Pe parcursul unei săptămâni, în anul şcolar viitor, fiecare preşcolar şi elev va primi gratuit trei porţii de lapte şi două porţii de produse lactate. În anii şcolari anteriori se distribuiau două porţii de lapte şi o singură porţie de produs lactat, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Copiii cu intoleranţă la gluten sau lactoză sau la orice alt ingredient sau compus din produsele distribuite vor putea beneficia de produse adecvate.

                                                                                                                Adina Silav