-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Elevii români au câştigat nouă medalii de aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, din Rusia

spot_img
foto: antena3.ro

Elevii români au câştigat 13 medalii, dintre care nouă de aur, la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, acesta fiind cel mai bun palmares din ultimii trei ani la această competiţie de informatică, matematică, fizică şi chimie.

Potrivit Ministerului Educației, la olimpiada desfăşurată în localitatea rusă Yakutsk, începând cu 17 iulie, elevii români au obţinut trei medalii de aur la proba de informatică, trei medalii de aur şi una de bronz la matematică, două medalii de aur şi una de argint la chimie şi o medalie de aur şi două de argint la fizică.

Medaliile de aur la informatică au fost câştigate de Rareş Darius Buhai (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu (ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

La matematică, au câştigat medalii de aur Simona Diaconu (clasa a X-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Ioan Laurenţiu Ploscaru (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea) şi Paul Gabriel Muscă (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), în timp ce Andreea Măgălie (clasa a XI-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medaliată cu argint la ediţia precedentă) a obţinut o medalie de bronz.

Medaliile de aur la chimie au fost obţinute de Vlad-Mihai Mandric (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti) şi Cristian David Călin (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, medaliat cu argint anul trecut), iar Radu Costin Bîzgă-Nicolescu (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti) a câştigat una de argint.

La fizică, Ioan Ignat (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, câştigător al unei medalii de aur şi la ediţia din 2012) a obţinut, din nou, cea mai strălucitoare medalie, iar Raul Alex Pipis (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara) şi Horia Petru Nicolăescu (clasa a XI-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) au primit câte o medalie de argint.

La Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, aflată la ediţia a 19-a, au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.

În 2012, la aceeaşi competiţie, elevii români au câştigat 11 medalii (patru de aur, şase de argint, una de bronz), iar acum doi ani, 12 medalii (patru de aur, şase de argint, două de bronz).

Echipa României revine în ţară miercuri, 24 iulie, ora 23.55, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Andrei Tudor