-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Elevii, nemulțumiți de modificarea pragului mediei pentru bursa de merit. Ameninţă cu proteste la nivel naţional

spot_img

Elevii critică modificarea pragului mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, acuzând Ministerul Educaţiei că face economie pe spatele a milioane de elevi. Aceștia ameninţă cu proteste la nivel naţional, dacă instituţia nu revine asupra deciziei.

”Masacrul burselor şcolare sau cum Ministerul Educaţiei face economie pe spatele a milioane de elevi! În data de 4 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor, care a fost semnat în 22 decembrie 2021 şi care modifică pragul mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, cum era initial. Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online”, transmite Consiliul Naţional al Elevilor.

Ei afirmă că iniţial, una dintre propunerile Consiliului Naţional al Elevilor a fost ca bursa de merit să fie diferenţiată în două feluri, după pragul de medie, respectiv un anumit cuantum pentru mediile cuprinse până la 9,49 şi un alt cuantum pentru mediile cuprinse între 9,50 şi 10.

”În comunicatul de presă transmis de Ministerul Educaţiei în urmă cu câteva luni, prima propunere a fost eludată, iar situaţia a fost prezentată în mod eronat, fără niciun pic de verticalitate. De aceea, ne delimităm ferm de orice fel de expunere a faptului că structura noastră a militat pentru o creştere a pragului de medie de 9,50. Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea. În acelaşi timp, elevii reprezentanţi solicită ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces de acordare a burselor, dar şi reluarea discuţiilor, alături de partenerii de dialog social, pe marginea modificărilor care trebuie aduse criteriilor folosite la momentul actual”, arată Consiliul Naţional al Elevilor.

Având în vedere impactul major al unei astfel de măsuri pentru sistemul educaţional, Consiliul Naţional al Elevilor anunţă posibilitatea declanşării unor proteste la nivel naţional, în situaţia în care Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra deciziei.

„Nu este posibil ca Ministerul Educaţiei să ignore fără scrupule nevoile elevilor din România: mărirea mediilor reprezintă un total dezinteres al decidenţilor în raport cu nevoile reale ale elevilor! De aceea, dacă situaţia nu va fi remediată în cel mai scurt timp, anunţăm declanşarea unor proteste generale în toată ţara, împotriva criteriilor abuzive de acordare a burselor”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

                                                                                                                   Adina Silav