1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:14
No menu items!

Elevii intră miercuri în grevă japoneză

spot_img

greva japoneza

Elevii vor purta miercuri banderole albe în semn de protest faţă de subfinaţarea sistemului educaţional, iar în unele judeţe, după orele de curs, se vor alătura manifestaţiilor studenţilor, a anunţat Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).

Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor la nivel naţional, trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării învăţământului românesc şi solicită Guvernului alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie, precizează unui comunicat de presă

Printre principalele revendicări ale elevilor este şi dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ.

Totodată, elevii cer decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetişti.

Elevii mai cer şi creşterea alocaţiilor, valoarea acestora fiind neschimbată din 2009, şi anume 42 de lei (aproape 10 euro).

Totodată, ei mai cer manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, revizuirea curriculumului şcolar şi a conţinuturilor manualelor şcolare şi adaptarea învăţământului tehnologic la cerinţele agenilor economici.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunţat pentru miercuri proteste de stradă în Capitală şi în centrele universitare din ţară, prin care se va cere Guvernului alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie.

Protestele vor avea loc la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea şi Alba Iulia.

Printre nemulţumirile studenţilor se numără faptul că universităţile, în contextul unei subfinanţări constante a educaţiei, au fost nevoite să crească taxele, să comaseze grupe şi facultăţi sau să reducă şi chiar să oprească, în unele cazuri, investiţiile ce ţin de îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional.

Lucian Mera