-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:06
No menu items!

Elevii care aduc la școală petarde și pocnitori riscă exmatricularea

spot_img

Elevii care vor aduce la școală pocnitori și petarde vor fi aspru sancționați, până la exmatriculare, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu.

Potrivit acestuia, ISMB a transmis unităţilor de învăţământ preuniversitar o notă prin care le cere directorilor să atenţioneze elevii asupra faptului că introducerea în şcoli a petardelor şi pocnitorilor este strict interzisă.

„Directorii, dar şi profesorii vor monitoriza atent elevii, astfel încât să nu aibă asupra lor pocnitori şi petarde. De asemenea, elevii vor fi informaţi în legătură cu acest avertisment şi, mai mult, asupra consecinţelor introducerii în şcoli a materialului pirotehnic. Elevii care vor folosi în şcoli petarde şi pocnitori, punând în pericol securitatea colegilor lor, vor fi aspru sancţionaţi, mergând până la scăderea notei la purtate şi implicit exmatricularea”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISMB.

În cazul în care cadrele didactice vor sesiza astfel de situaţii, vor anunţa poliţia de proximitate, în vederea reducerii unor riscuri cu implicaţii majore asupra sănătăţii elevilor.

În plus, conducerea ISMB adresează părinţilor invitaţia de a colabora cu şcoala în vederea rezolvării, din timp, a unor situaţii-problemă privind rezultatele la învăţătură şi frecvenţa.

Referitor la încheierea în bune condiţii a primului semestru al anului şcolar 2012-2013, ISMB a recomandat conducerii unităţilor de învăţământ finalizarea situaţiei şcolare, monitorizarea absenţelor elevilor şi organizarea activităţilor cultural-educative prilejuite de sărbătorile de iarnă.

R.D.