1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:01
No menu items!

Elevii au revenit la şcoală, după trei săptămâni de grevă generală în învăţământ. Schimbări la examenele de final de an

spot_img

Elevii au revenit în bănci, marţi, după mai bine de trei săptămâni de grevă generală în învăţământ, mai puţin cei din clasele terminale care se pregătesc de examene. Profesorii au la dispoziție patru zile în care trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare, după ce Guvernul a decis că orele pierdute nu vor fi recuperate, iar anul școlar nu va fi prelungit.

Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în 2 iunie, în plină grevă din Educaţie, iar cei de clasa a VIII-a în 9 iunie. Cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc acum de examene.

Primii ar fi trebuit să fie cei de clasa a XII-a, care în această săptămână ar fi trebuit să susţină probele orale. Din cauza protestului, acestea vor fi echivalate cu mediile din liceu, iar elevii vor susţine probele scrise începând din 26 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a vor susţine examenele la datele programate iniţial – 19 şi 21 iunie.

Finalul de an şcolar este nu doar strâns pentru cadrele didactice, dar şi extrem de tensionat. Mulţi dintre sindicaliştii din sistem ar fi vrut ca protestul să continue, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor.

Liderii sindicatelor FSLI și „Spiru Haret” au subliniat, luni, că greva este suspendată până când cele anunțate de Guvern vor fi respectate. „Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei”, a amenințat liderul Spiru Haret, Marius Nistor.

Adina Silav