4 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 11:00
No menu items!

Elevi, acuzați că au răpit și violat o colegă, în timpul unei excursii la munte. Fata susține că a fost drogată și ulterior abuzată

spot_img

Mai mulți elevi ai unui colegiu din Brașov vor fi audiați la sediul DIICOT într-un dosar extrem de grav, ce vizează acuzații de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal și pornografie infantilă. Ancheta, inițial clasată din lipsă de probe, a fost redeschisă la cererea Tribunalului pentru Minori din Brașov, care a considerat că cercetările inițiale au fost incomplete.

Victima, o adolescentă, a povestit că a fost abuzată de colegii săi în timpul unei excursii organizate la finalul anului 2023 în Sântimbru Băi, județul Harghita, arată Libertatea.ro

Fata susține că, în noaptea de 23-24 octombrie, a fost mutată împotriva voinței sale într-o altă cabană, după ce ar fi fost drogată cu o substanță necunoscută aplicată pe un material textil. „În locația în care a fost transportată, a fost agresată sexual, având inițial un raport sexual, iar ulterior fiind penetrată anal cu un corp dur”, se arată în documentele dosarului.

În plus, o parte dintre agresiuni ar fi fost înregistrate cu telefonul mobil de către mai mulți elevi, care ulterior ar fi distribuit filmările unor persoane încă necunoscute.

După ce tatăl victimei a depus plângere penală la DIICOT Brașov, ancheta a demarat în luna ianuarie 2024. Cu toate acestea, procurorul de caz a decis clasarea cauzei în luna iunie, justificând decizia prin lipsa unui probatoriu solid.

Deși adolescenta a identificat atât pe cei care au abuzat-o, cât și pe martorii incidentului și pe cei care au filmat, procurorul nu a reușit să adune dovezi suficiente. „Alte mijloace de probă care să conducă la o concluzie contrară nu se prefigurează”, a explicat acesta în actul de clasare a dosarului.

Un obstacol suplimentar în investigarea cazului a fost refuzul judecătorului de a aproba percheziții domiciliare la adresele bănuiților, ceea ce a împiedicat obținerea de dovezi suplimentare. Procurorul a precizat că perchezițiile informatice asupra telefoanelor elevilor nu au furnizat date relevante.

Nemulțumit de modul în care a fost gestionat cazul, tatăl adolescentei a solicitat șefului DIICOT Brașov reevaluarea anchetei. În urma acestei cereri, s-a stabilit că nu există certitudinea că telefoanele verificate sunt cele pe care au fost stocate imaginile compromițătoare. „Din punct de vedere al strategiei de anchetă, ar fi mai mult decât iluzorie speranța identificării unor mijloace de probă la prezumtivii făptuitori, în urma efectuării unor percheziții domiciliare”, se menționează în dosar.

D.Constantin