-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare. Decizie definitivă

spot_img

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare, prin decizia dată, marți, de judecătorii Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit unor surse din sala de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei și a admis apelul declarat de DNA. În cazul lui Rudel Obreja, judecătorii au desființat în parte sentința, pentru evaziune fiscală și a aplicat pedeapsa accesorie. Totodată, au schimbat încadrarea juridică, contopind pedepsele în cazul complicității la luare de mită și-l condamnă la cinci ani de închisoare.

În rest, sentința de la fond a fost menținută respingând toate apelurile declarate. Ana Maria Topoliceanu și a retras apelul declarat.


UPDATE

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, marţi, să menţină pedeapsa primită de Elena Udrea în primă instanţă şi să o condamne definitiv pe Elena Udrea, aflată în prezent în Costa Rica, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.

Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

Andrei Tudor