-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:50
No menu items!

Elena Udrea, reținută încă 72 ore de procurorii bulgari. Când va fi prezentată instanței

spot_img

UPDATE

Deși mandatul de reținere emis pe numele ei este valabil până luni, Elena Udrea a fost prezentată în fața judecătorilor bulgari vineri de la ora 16.00.

Mandatul de reținere emis de procurorii bulgari pe numele Elenei Udrea a fost prelungit cu încă 72 de ore, susțin surse judiciare citate de Antena 3.

Potrivit acelorași surse, Udrea va fi prezentată luni în fața instanței, care va trebui să decidă în baza mandatului european de arestare emis de România și ulterior fostul ministru ar putea trimisă în România.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis, vineri, că vor fi urmate procedurile JAI, iar România a emis deja mandatul european de arestare.

Cătălin Predoiu a precizat că justiția bulgară va avea de îndeplinit o serie de formalități, iar apoi Udrea va fi adusă în țară și încarcerată.
 

”În această situație suntem în procedură de emitere a unui mandat de arestare european. A fost emis mandatul de executare de către Tribunalul București. Pe de altă parte, mandatul a fost comunicat de Poliția Română către autoritățile bulgare. Suntem într-o procedură de predare. Urmează ca instanța bulgară, pe baza reglementărilor bulgare să procedeze mai departe. Nu va dura foarte mult, pentru că mandatul european de arestare este un instrument menit să urgenteze aceste proceduri.

Pentru că avem de a face cu un stat emitent în UE și un stat de predare din UE, procedura se desfășoară pe baza acelui instrument JAI, care vizează o cooperare de la instanță la instanță.

Dacă Tribunalul București sau instanța bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, atunci se va implica și Ministerul Justiției. Deocamdată, ea este în custodia autorităților bulgare și va fi prezentată instanței”, a spus Cătălin Predoiu.

Elena Udrea a fost prinsă, joi, pe teritoriul Bulgariei, în urma alarmei date de polițiștii români omologilor din statul vecin. Ea era în vama Kulata, dintre Bulgaria și Grecia, după ce părăsise în cursul dimineții România, prin vama Giurgiu, înainte cu 3 ore de pronunțarea sentinței în dosarul Gala Bute.

Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Raluca Dan