-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:06
No menu items!

Elena Udrea mai rămâne în Bulgaria. Ea va fi judecată sâmbătă, pentru că documentele ei nu erau traduse

spot_img

Elena Udrea a fost prezentată astăzi la instanța de judecată din Blagoevgrad, Bulgaria, pentru procesul în care se discută mandatul de extrădare emis de statul român pe numele fostului ministru. Procesul de extrădare a fost însă amânat pentru sâmbătă.

Elena Udrea a stat în sala de judecată în jur de 30 de minute, procesul fiind amânat până mâine pentru că nu există un translator la instanță, iar documentele ei nu erau traduse.

„Nu a spus nimic pentru că nu sunt documente. Nu au fost traduse. Nu avem translator din română în bulgară și acesta este motivul pentru care cazul s-a mutat pentru mâine. Nimeni din instanță nu vorbește limba română”, a declarat apărătorul Elenei Udrea.

Autoritățile bulgare au transmis că, dacă judecătorul va hotărî ca Elena Udrea să fie extrădată, aceasta ar trebui să revină în țară în termen de 10 zile.

„A fost îngrozită de această nedreptate”

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat, vineri, la Antena 3 că aceasta a fost “îngrozită” de decizia instanței de ieri.

„Am vorbit foarte puţin la telefon ieri şi am discutat de o altă cale de atac extraordinară pe care o avem pe rolul Înaltei Curți de Casație şi Justiţie, unde eu sunt avocat în cauză, respectiv despre recursul în casație care are termen în mai”, a spus avocatul Elenei Udrea.

Întrebat dacă aceasta a discutat sau a avut intenția de a pleca din ţară, avocatul Elenei Udrea a precizat: „Nu, nici vorbă de aşa ceva. Nici nu cred că a avut o asemenea intenție. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat. Oricum nu cred că se aștepta nimeni la o asemenea decizie. Nici eu nu mă așteptam, pentru că din punctul meu de vedere este din sfera Constituției României, din sfera Statului de Drept consimțit prin Constituția ţării noastre.

Şi, probabil, când a simțit că lucrurile sunt în neregulă şi se încalcă inclusiv Constituția, numai pentru a o aduce pe doamna Udrea într-un penitenciar, atunci poate şi-a dat seama că este o situaţie atipică ce poate îngrozi pe oricine.

Nici măcar nu am luat în calcul că Înalta Curte o să dea o asemenea decizie nedreaptă, în condițiile în care în toate celelelate dosare se pronunțase pe admiterea contestației şi rejudecarea cazurilor. Doar la dumneaei s-a întâmplat aşa ceva. A fost îngrozită de această nedreptate.

Aş reaminti faptul că dumneaei când a părăsit ţara era un cetăţean liber fără niciun soi de restricție din partea vreunei autorități. Putea să plece când dorea unde dorea. De ce a făcut-o? Poate de teama acestei decizii, poate dintr-un alt motiv personal”, a precizat avocatul Elenei Udrea.

Elena Udrea și-a petrecut deja o noapte în arestul Poliției de Frontieră Petrici, după ce a fost reținută, joi, în vama Kulata, dintre Bulgaria și Grecia, în urma alarmei date de polițiștii români omologilor din statul vecin.

Vineri, mandatul de reținere emis de procurorii bulgari pe numele Elenei Udrea a fost prelungit cu încă 72 de ore.

Fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

La două ore după sentința dată de magistrații Înaltei Curți, poliția s-a deplasat la casa din Corbeanca a fostului ministru al Dezvoltării și Turismului, unde se afla doar partenerul de viață al acesteia, Adrian Alexandrov. Poliția a dat-o ulterior pe Elena Udrea în urmărire generală. 

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Struma.com