Preşedintele USR, Elena Lasconi, a transmis că USR nu va organiza propriul protest pentru a nu creşte starea de tensiune din societatea românească. „Mă aștept ca tensiunea social să crească și acest lucru se datorează în principal faptului că domnul Iohannis încă se ține cu dinții de fotoliul de la Cotroceni. Se datorează faptului că instituțiile statului nu și-au făcut treaba și de asta aveam astfel de reacții, și în stradă și peste tot. Dar condamn violența împotriva jurnaliștilor, pentru că democrația pornește de la o presă liberă”, a spus Lasconi.
”Instituţiile statului nu ne-au oferit răspunsuri. Nu intenţionez să pun benzină pe foc şi să organizez proteste pentru a creşte starea de tensiune şi mai mult în societatea românească. Nu intenţionez să fac lucrul acesta. Dar nu voi avea linişte până când instituţiile statului nu vor veni cu nişte dovezi foarte clare că un stat străin, nu ştim care, a interferat în alegerile prezidenţiale din 2024”, a precizat Elena Lasconi, duminică seară, la Digi24.
Preşedintele USR, a subliniat, într-o postare pe Facebook, că este regretabil că oameni purtând straie populare, icoane, ori steaguri tricolore, au bruscat jurnaliştii.
”Condamn ferm orice tip de violenţe în societatea românească. În urmă cu 35 de ani, ne-am câştigat dreptul de a protesta, de a ne striga nemulţumirile în stradă, de a gândi şi de a vorbi liber. 1.166 de oameni au murit atunci pentru libertatea noastră şi pentru ca noi, acum, să trăim în democraţie”, a transmis Elena Lasconi.
Elena Lasconi a făcut apel la instituţiile statului, să sancţioneze gesturile de agresiune faţă de jurnalişti.
„Fac apel la instituțiile statului care au dormit în ultimul an: tot ceea ce se întâmplă acum reprezintă efectul incompetenței și al neimplicării voastre, cei care sunteți plătiți din banii noștri ca să ne apărați democrația. Acum, în ultimul ceas, sancționați urgent gesturile de agresiune la adresa presei! Protejați jurnaliștii și încetați să îi mai protejați pe politicieni! Avem nevoie de o presă liberă, iar jurnaliștii care-și fac corect meseria trebuie să fie respectați, nu huiduiți și luați la bătaie”, a adăugat Lasconi.
Poliţia Capitalei a deschis o anchetă, duminică seară, după ce o maşină a B1 TV a fost vandalizată la protestul din Bucureşti, iar un operator a fost agresat. El a fost trântit la pământ şi a fost lovit. Echipa care filma coloana de manifestanţi a fost nevoită să se baricadeze în maşină.
„Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul manifestării publice, din Capitală, un reprezentat al unui trust de televiziune ar fi fost agresat. Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi efectuate activităţi specifice, în vederea depistării persoanelor implicate în eveniment”, a transmis, duminică seară, Poliţia Capitalei.
De asemenea, o altă echipă de jurnaliști echipă a fost ameninţată, fiind deschisă o anchetă şi în acest caz.
Liderul AUR, George Simion, a declarat, duminică seară, că mulţi dintre cei care au participat la mitingul din Capitală consideră că unele televiziuni mint şi dezinformează şi probabil din acest motiv au existat unele ”derapaje” la adresa jurnaliştilor. Liderul AUR a precizat că oamenii care au avut astfel de derapaje trebue ”pedepsiţi exemplar”.
Partidul AUR a organizat duminică un „protest masiv pentru libertate şi democraţie”. Reprezentanții AUR au spus că au ieșit în stradă pentru a manifesta față de decizia „abuzivă a regimului condus de Klaus Iohannis” de a anula alegerile prezidenţiale.
Protestul a început la prânz, în Piața Universității, cu câteva mii de oameni, și a continuat până seara, cu zeci de mii de oameni, pe un traseu care a conținut Piața Victoriei, Palatul Cotroceni și alte puncte ale orașului.
Mai multe persoane, cercetate penal
Jandarmeria Bucureşti a transmis că, pe durata protestului au fost întocmite cinci acte de sesizare pentru diferite infracţiuni şi au fost date amenzi în valoare de 3.200 de lei.
În două cazuri persoanele sunt cercetate pentru că aveau asupra lor obiecte periculoase, alte două dosare vizează deținerea de droguri, iar un alt protestatar este cercetat în legătură cu regimul materiilor explozive.
”De asemenea, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.200 de lei. În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, au precizat jandarmii.
Adina Bucur