Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a profitat, joi, de adoptarea unei rezoluții în Parlamentul European (PE) pentru a-l certa pe premierul Victor Ponta că înjură și jignește când nu știe ce să facă. În seara aceleiași zile, tatăl europarlamentarului român, președintele Traian Băsescu, îl acuza public pe un jurnalist că minte ”ca securistul Voiculescu”.
„Rezoluţia este o dovadă că dialogul şi respectarea principiilor şi valorilor europene sunt mai eficiente decât logica strâmbă a premierului Ponta care, atunci când nu ştie ce să facă, începe să înjure şi să jignească. Pe de altă parte, sper că toţi politicienii europeni vor înţelege că retorica etnică este o mare greşeală şi nu serveşte construcţiei Europei unite”, a declarat Elena Băsescu în plenul Parlamentului European.
În seara aceleiași zile, Traian Băsescu a acuzat un jurnalist că minte ca patronul său, “securistul Dan Voiculescu”, după ce acesta a dezvăluit că cealaltă fiică a președintelui, Ioana Băsescu, ar fi obținut mari sume de bani de la compania rusă de stat Gazprom.
„Staţi, staţi: postul de propagandă, dezinformare şi înşelare a românilor. (..) Postul patronat de domnul Voiculescu, care a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare”, l-a întrerupt șeful statului pe jurnalistul Antena 3, când acesta se pregătea să adreseze o întrebare.
Întrebat cum a reacţionat când fiica sa l-a informat că lucrează pentru o firmă subsidiară a Gazprom în România, şeful statului a răspuns: „Nu m-a informat”. „Vă informez eu acum. Noi avem documente, mărturii, video, le-am difuzat aseară”, a răspuns jurnalistul.
Preşedintele a replicat: „Domnule ziarist, pentru că minţiţi, fiica mea nu a obţinut niciodată bani de la Gazprom. Asta este o minciună a securistului Voiculescu, pe care din păcate, o pune în gura unor copii. Dumneavoastră sunteţi un copil. Pentru banii lui Voiculescu, renunţaţi să minţiţi”.
La afirmaţia jurnalistului că are acte pe care i le poate arăta, şeful statului a spus: „Ce acte aveţi? Că a luat bani de la Gazprom? Ştiţi ce face un notar? Minţiţi ca şi patronul dumneavoastră, condamnat la cinci ani. Ca şi postul dumneavoastră de propagandă. Nu vă contrazic că Ioana poate avea legalizare de acte. Cum vă permiteți să spuneţi că a luat bani de la Gazprom?”, a comentat preşedintele Băsescu.
El a mai spus că fiica sa nu a făcut niciun contract cu Gazprom. „Minţiţi ca securistul Voiculescu. Renunţaţi”, a mai declarat Traian Băsescu, adăugând, că, din câte ştie, firma despre care vorbea Antena 3 este sârbă.
Despre faptul că această firmă este subsidiară a Gazprom, şeful statului a replicat: „Şi postul Antena 1 este cumpărat de un securist, şi dumneavoastră spuneţi că nu sunteţi securist? Nu-i cumpărată de un turnător, Antena 1? Şi vă face cineva turnător şi pe dumneavoastră?”.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că nu răspunde la întrebarea jurnalistuui pentru că „nu ştie” şi că nu doreşte să vadă documentele. „Domnule, nu mi le aduceţi mie, dacă a făcut un contract cu Gazpromul, este una, dacă în calitate de notar, a spus că vă cheamă cum vă cheamă, notarul este notar, doar constată”, a conchis şeful statului.
Antena 1 a dezvăluit, miercuri, că biroul notarial al fiicei lui Traian Băsescu, Ioana, este locul în care s-au desfăşurat multe dintre tranzacţiile încheiate de colosul rus Gazprom, prin care acesta a cumpărat benzinării în România.
Ancheta jurnalistică arată că, după o vizită la Moscova, motivată de necesitatea renegocierii unui contract privind importul de gaze naturale din Rusia, ministrul Economiei din guvernul Boc, pedelistul Ion Ariton, anunţa că Gazprom este gata să investească în România, urmând ca ruşii să dezvolte o reţea de 150 de benzinării.
Potrivit unuia dintre poprietarii de benzinării din România, implicați în tranzacția cu Gazprom, afacerea a fost legalizată prin biroul notarial al Ioanei Băsescu. „Vă daţi seama că, dacă toate contractele se fac prin ea, e şmecherie! Eu am pus problema aşa: Mă, dacă toate se fac prin ea, la cât se plătesc comisioane şi taxa de notar, eu mi-am spus aşa, e omecherie! Va daţi seama, dacă se cumpără 50 de staţii , fă-ţi socoteala, acolo sunt 60-70 de milioane, dacă-i dă 1%, nu?”, a declarat jurnaliştilor Constantin Şufană, primul dintre proprietari care a vândut benzinăria Gazprom-ului.
Traian Băsescu a jignit mai mult jurnaliști de-a lungul timpului și a făcut mărci înregistrate din diverse replici adresate acestora.
”Cred că tu ai fost mințit de foarte multe lichele (…) În politică, să perseverezi e o mare eroare. Așa au făcut comuniștii. Iar tu pari a fi un puiuț de comunist. Consecvent, cu Marx”, i-a replicat Traian Băsescu unui tânăr clujean, după ce acesta i-a spus că nu-l va mai vota fiindcă președintele nu și-a respectat cuvântul dat, respectiv să demisioneze în 5 minute dacă va fi suspendat de Parlament.
Alte jigniri ale șefului statului, unele dintre ele devenind chiar mărci înregistrate, sunt ”țigancă împuțită” (despre o jurnalistă), ”tânăr mafiot obraznic” (despre ministrul Tudor Chiuariu), ”avocatul ăla mic cu capul mare” (despre președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu).
Cosmina Croitoru