Tokyo Electric Power (Tepco), compania care administrează centrala nucleară de la Fukushima, a anunţat miercuri că că au fost descoperite niveluri ridicate de izotopi toxici radioactivi în apa subterană a centralei, informează Reuters.
Tepco a precizat că a descoperit urme de stronţiu-90 în apa freatică din apropierea turbinei de la reactorul nr. 2 având o valoare de 30 de ori mai mare decât limitele legale și tritium, care se regăsește la un nivel de opt ori mai mare decât limita admisă. Se pare că nivelurile ridicate au apărut ca urmare a unor scurgeri anterioare de apă contaminată de la unul dintre reactoare.
Tepco este responsabilă cu operaţiunile de curăţare de la centrala Fukushima, afectată de cutremurul cu magnitudinea de 9 grade şi de tsunamiul care a urmat și care au distrus sistemele de alimentare electrică şi de răcire ale staţiei, cauzând accidente nucleare la trei reactoare.
O scurgere de apă contaminată cu elemente radioactive a mai fost descoperită în aprilie.
C.I.