1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:16
No menu items!

ELCEN se rupe în două: O bucată merge la Mazăre, cealaltă la Oprescu

spot_img

Cel mai mare producător de energie termică din România și din Capitală intră într-un amplu proces de divizare, după care va fuziona cu RADET

termocentrala

Societatea Electrocentrale București (ELCEN) va ceda părți din patrimoniu către două societăți nou-înființate: Societatea Electrocentrale Constanța și Societatea Electrocentrale Titan. Compania va continua să existe, însă acțiunile acesteia și ale Electrocentrale Constanța vor fi transferate, integral, în portofoliul autorităților locale.

”Electrocentrale București SA (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din România (40%) și din București (85%) și unul dintre principalii furnizori de energie electrică din țară (7%), intră într-un amplu proces de divizare în scopul restructurării și eficientizării activității companiei”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Potrivit Proiectului de Divizare publicat în Monitorul Oficial, societatea se va diviza prin desprinderea din ELCEN, care va continua să existe, a unor părți din patrimoniu și transmiterea acestora către două noi societăți: Societatea Electrocentrale Constanța SA, respectiv Societatea Electrocentrale Titan SA.

“Divizarea va fi urmată de transferul integral al acțiunilor Electrocentrale București SA și Electrocentrale Constanța SA în portofoliul autorităților locale. Pe agendă se mai află fuziunea cu RADET, odată ce Regia Autonomă se va transforma în societate comercială. În urma fuziunii, vom avea un punct comun privind strategia de dezvoltare a SACET-urilor, urmărind creșterea eficienței și optimizarea costurilor, ținând cont de nivelul de suportabilitate al consumatorilor finali. În același timp, SACET-urile vor putea să dezvolte strategii comerciale de fidelizare a consumatorilor racordați la sistem, precum și de reconectare a celor care au luat decizia de a folosi centrale proprii, pe gaz natural”

Gabriel Ignat, directorul general al ELCEN

În urma divizării, ELCEN va deține Centrala Termoelectrică Vest, Centrala Termoelectrică Sud, Centrala Termoelectrică Grozăvești, Centrala Termoelectrică Progresu și Uzina de Reparații, precum și alte bunuri/active care nu vor fi alocate noilor societăți, prevăzute în Proiectul de Divizare.

Electrocentrale Constanța SA, societate nou înființată, va deține Centrala Termoelectrică Palas și rețelele de transport al energiei termice ce deservesc orașul Constanța, precum și alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN.

Electrocentrale Titan SA, societate nou înființată, va deține Centrala Termoelectrică Titan și Centrala Termoelectrică Fântânele, precum și alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN.

C.C.