4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:11
No menu items!

ELCEN are datorii uriaşe, dar a dat angajaţilor bonusuri şi prime de zeci de milioane de lei

spot_img

Corpul de control al Guvernului a constatat mari nereguli financiare la ELCEN, pierderile fiind puse pe sema amanagemtnului defectuos.

Raportul a ajuns la Parchetul General, deoarece există indicii privind săvârşirea unor fapte penale.

Pierderile s-ar ridica la 16 milioane de euro, dar în acelaşi timp, managerii companiei de producţie a agentului termic au acordat sporuri, prime și bonificații personalului din cadrul sucursalei Electrocentrale București, în perioada 2009-2014, de 299,8 milioane de lei.

Totodată, au fost sesizate diferenţe între costuri şi preţurile de vânzare, precum şi licenţe Microsoft plătite, dar neutilizate.

Controlul mai arată că, în perioada 2009-2014, centralele termoelectrice București Vest, București Sud, Progresu și Grozavesti au înregistrat, din producerea și vânzarea de energie termică, o pierdere totală în cuantum de 314 milioane de lei. În aceeași perioadă, prețurile de vânzare pentru energia termică produsă de ELCEN, aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, au fost cu până la 75 lei/Gcal mai mici față de costurile unitare de producție transmise spre aprobare de către Sucursala Electrocentrale Bucuresti din cadrul societății ELCEN.

S. Marinescu