6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:38
No menu items!

Elan Schwartzenberg şi-a plătit datoriile cu bani de la Codruţ Marta. Dosarul răpirii, la DNA

spot_img

Elan Schwartzenberg, suspectat de implicare în răpirea și uciderea lui Codruț Marta

Dosarul privind „lipsirea de libertate” a lui Codruţ Marta a plecat de la Secţia de Urmărire Penală a Parchetului General prin decizia procuroarei Carmen Damian. La primire: tot Carmen Damian, transferată în două zile la DNA

După exact un an şi trei zile de anchetă, procurorul care a instrumentat dosarul privind dispariţia fostului şef de cabinet al şefului ANAF, Codruţ Marta, a decis că Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică nu mai este competentă să cerceteze cazul înregistrat şi în evidenţele Serviciului 1 – Omoruri al Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR. Motivul: procurorul a găsit indicii care leagă dispariţia lui Codruţ Marta de circuite financiare evazioniste, ba chiar de infracţiunea de spălare a unor uriaşe sume de bani. Dosarul a figurat în tot acest timp ca „lipsire de libertate” la Parchetul General, urmărirea penală fiind începută „in rem”, adică procurorii au găsit probe privind săvârşirea faptei, dar nu şi pe cei răspunzători.

Sumele de bani remise de victimă până în data de 21 mai 2012 lui Emilian Schwartzenberg (Elan) au fost utilizate la plata unor datorii

procuror Carmen Damian
Rezoluţia de declinare a dosarului

Citește și

Elan Schwartzenberg, suspectat de implicare în răpirea și uciderea lui Codruț Marta

Documentul a fost întocmit pe 24 mai 2013 şi a fost confirmat două zile mai târziu de şeful ierarhic, Marius Iacob.
Pe 27 mai 2013, adică după exact două zile, Carmen Damian a primit acordul CSM-ului pentru a fi delegată pe o funcţie de procuror la DNA, acolo unde a urmat-o după mai bine de o lună şi fostul criminalist Marius Iacob, de această dată din postura de adjunct al şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi. Delegarea lui Carmen Damian la DNA este valabilă doar 6 luni, adică până în 27 noiembrie 2013, moment până la care însă nimic nu ar putea-o opri să participe la interviu pentru o funcţie stabilă la DNA, care să-i permită să instrumenteze pe mai departe dosarul dispariţiei lui Codruţ Marta.

Procurorul Damian l-a lăsat pe Traian Băsescu fără imunitate

Carmen Damian s-a transferat la DNA şi la câteva zile după ce a dat soluţie de neîncepere a urmăriirii penale în cazul premierului Victor Ponta, reclamat că a participat fără drept la Consiliul European din 28 iunie 2012. În acest caz, Carmen Damian, a stabilit că „fapta nu există” pentru că premierul Ponta a uzurpat „atribuţiile preşedintelui” dar nu a uzurpat şi „calitatea de preşedinte”. Soluţia a fost dată în timpul mandatului lu Carmen Damian de şef Serviciu la Secţia de Umărire Penală şi Criminalistică. Pe când era însă adjunct al lui Horia Şelaru (fost şef al SUPC, acum judecător la instanţa supremă), Carmen Damian a dat NUP preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu, în plângerea prin care Grupul de Investigaţii Politice îl acuza pe şefului statului de spălare de bani. Acuzaţiile se refereau la mai multe afaceri imobiliare pe care preşedintele le-a făcut începând din 2000, când a cumpărat cu Costel Căşuneanu, şi apoi ar fi vândut unei cumnate a acestuia un teren care i-ar fi adus un profit suficient pentru a cumpăra o vilă pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, donată ulterior fiicei celei mari. Plângerea se referea şi la modul în care preşedintele şi-a obţinut casa din Mihăileanu, fost sediu consular.

Codruţ Marta, pus sub acuzare de un an la DNA, alături de fostul său şef Sorin Blejnar

Marta este urmărit internaţional, iar procurorii anticorupţie suţin că acesta se sustrage urmăririi penale într-un dosar privind contrabanda de 15 milioane de euro cu produse petroliere pe care o grupare ar fi făcut-o cu sprijinul acestuia din mai 2011 şi până în momentul dispariţiei. Sorin Blejnar a fost audiat ultima oară în luna martie în acest dosar, când a declarat că DNA nu a terminat încă expertiza economico-financiară. Anchetaţi în acest dosar mai sunt şi fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, şi fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu.

Codruţ Marta a mai fost vizat de o anchetă a DIICOT în urmă cu un an, într-un dosar cu acuzaţii şi fapte similare, în care a fost interceptat şi şeful statului Traian Băsescu, dar şi mai mulţi miniştri.

Marta a fost chemat să depună mărturie şi într-un dosar disjuns din ancheta privind şpaga pentru angajarea unei directoare la Vama Halmeu, din 2010. Investigaţiile priveau la acea dată declaraţii fictive de tranzit şi de export de ţigări şi de produse petroliere în Ucraina via Constanţa – Halmeu. Fostul şef al Vămii Prahova, Diana Severin, a susţinut şi ea că Marta i-ar fi cerut să nu controleze o firmă din domeniul pertolier (EUROIL), întrucât i-ar fi aparţinut preşedintelui ANAF.

După ce a fost schimbat din funcţia de şef de cabinet al şefului ANAF pe motiv că este vizat de mai multe anchete, Codruţ Marta a făcut parte din Consiliul de Administraţie la Realitatea TV, dar şi la Oil Terminal, companie majoritară de stat, specializată în comercializarea şi transportul de produse petroliere.


Conform ultimei declaraţii de avere, datată 18 octombrie 2010, pe vremea când era consilierul personal al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta deţine un apartament luxos, dobândit în 2006 ca donaţie din partea părinţilor săi atât de „săraci” că au avut puterea să-l împrumute în 2009 şi cu 100.000 de euro. În plus, Codruţ este proprietarul unor ceasuri în valoare de 30.000 de euro, tablouri de 20.000 de euro şi arme de vânătoare de 10.000 de euro. La data dispariţiei, Marta a fost înregistrat cu o asigurare de viaţă de 15.100 de lei, două conturi curente de 50.392 de lei şi, respectiv, 546.147 de euro, iar numerar – 420.000 de lei. Alţi bani, 515.000 de lei erau plasaţi, sub formă de împrumut, la SC La Reclama SRL, firma unde era coacţionar. De asemenea, SC Glasul Aradului SRL îi datora 140.000 de lei, iar o persoană fizică, Caragea Gabriel, 12.000 de euro.

Mihaela Chiper