La câteva ore după ce preşedintele Egiptului, Mohamed Morsi, a fost îndepărtat de la putere şi transferat singur la Ministerul Apărării, Departamentul de Stat al Statelor Unite au ordonat miercuri evacuarea majorităţii personalului ambasadei lor din Cairo, relatează AFP.
Într-un avertisment adresat călătorilor, „Departamentul de Stat a ordonat personalului diplomatic american neesenţial şi familiilor lor să părăsească Egiptul din cauza tulburărilor politice şi sociale”, care „s-ar putea agrava în viitorul apropiat”, sfătuindu-I pe toți „americanii să-şi amâne călătoriile în Egipt”, iar celor care trăiesc în ţară, să-l părăsească.
Ambasada Statelor Unite a fost închisă miercuri ca măsură de precauţie, pentru că uneori devine ţinta manifestanţilor. Din cauza sărbătorii naționale americane din 4 iulie şi a zilelor de odihnă de vineri și sâmbătă din lumea arabă, ambasada va fi redeschisă cel mai devreme duminică.
C.I.