6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:34
No menu items!

Edward Snowden asigură că nu a dus cu el niciun document în Rusia

spot_img

 edward-snowden

Fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate a SUA (NSA) Edward Snowden a dat asigurări într-un interviu publicat joi de New York Times că nu a luat cu el niciun document clasificat când a fugit în Rusia, unde s-a refugiat din luna iunie, relatează AFP.

În cadrul interviului, Edward Snowden a menționat că a dat jurnaliștilor toate documentele pe care le avea, când era încă la Hong Kong, înainte de a pleca în Rusia unde a obținut azil pentru un an. Aducerea documentelor „nu ar fi servit interesului public”, a declarat el pentru NY Times: „Ce interes ar fi fost să transport personal o copie a acestui material?”

Fostul consultant a mai declarat că a putut proteja aceste documente de serviciile de informații chineze cu ajutorul cunoștințelor pe care le-a dobândit în timp ce a lucrat pentru NSA. „Nicio șansă ca rușii sau chinezii să fi putut primi vreun document”.

Responsabili americani și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea că serviciile de informații ruse, chineze sau sau ale altei ţări ar fi putut pune mâna pe anumite materiale aflate în posesia lui Snowden.

Acesta a afirmat în interviul menționat, care a fost realizat online prin intermediul comunicațiilor criptate în decursul mai multor zile, că NSA știe că nu a cooperat cu servicii străine. „NSA nu a prezentat niciun singur exemplu de pagube pe care le-ar fi putut provoca scurgerile” de informații, a subliniat el, insistând asupra faptului că nu a intenționat niciodată să își ofere serviciile Chinei sau Rusiei.

Snowden a explicat că decizia de a pune la cale aceste dezvăluiri cu privire la programul de supraveghere al NSA, i-a venit treptat. Îndoielile sale privind agențiile de informații datau din perioada în care a lucrat pentru CIA la Geneva, a continuat el.

Cu această ocazie, el a negat că raportul critic al superiorului său de atunci era legat de faptul că a încercat să pătrundă în calculatoare la care nu avea acces, după cum a informat vineri New York Times. În opinia sa, această evaluare critică a fost datorată unor discuțiile tensionate cu superiorul său pe marginea problemelor de securitate a accesului la calculatoarele CIA.  Acest episod l-a convins de imposibilitatea de a reforma sistemul din interior, a declarat el, potrivit publicației americane.

Revenind asupra motivațiilor sale, Edward Snowden s-a declarat din nou convins că a acționat în interesul majorităţii: „Atât timp cât există un sprijin larg în rândul populației, putem spune că până și programul cel mai invaziv și mai puțin moral are o anumită legitimitate (..) Însă programele desfășurate în secret, departe de ochii publicului, nu au această legitimitate, iar aici este o problemă”, a apreciat fostul consultant NSA.

Washingtonul a solicitat în repetate rânduri extrădarea lui Snowden în Statele Unite unde a fost inculpat pentru spionaj.

C.A.