2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:11
No menu items!

Eduard Hellvig, audiat la Comisia de control al SRI. El a primit AVIZUL pentru a prelua șefia serviciului / UPDATE

spot_img

Propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al SRI și susținut de toate partidele parlamentare, Hellvig a prezentat proiectul său pentru serviciul de informații în fața membrilor comisiei parlamentare

Hellvig_SZ

  • UPDATE

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI a avizat favorabil, marți, propunerea președintelui Klaus Iohannis ca Eduard Hellvig să fie numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Au fost înregistrate 7 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, a anunțat la finalul audierii de marți președintele Comisiei, Georgian Pop.

La rândul lui, Eduard Hellvig a precizat că SRI a cunoscut un proces amplu de reformă începând din 2006, un proces care a schimbat fundamental mecanismele de lucru.

SRI a devenit o instituție respectată la nivel european și atlantic, întrucât ceea ce prestează azi SRI înseamnă siguranță, stabilitate, ordine și a asigurat un control democratic al instituțiilor. Între 2006 și 2014, SRI a avut parte de o conducere care a schimbat fundamental instituția și rolul îi revine fostului director, George Maior, care a reușit să facă din SRI o instituție independentă. Cred că SRI trebuie să continue moștenirea lăsată de George Maior. (…)Voi menține instituția în afara oricăror ingerințe politice. (…)Discut cu domnul director Maior, mă consult cu domnia sa, sunt convins că vom putea colabora în continuare, e un om care a făcut mult bine acestei națiuni.

Eduard Hellvig

Eduard Hellvig a fost audiat marți dimineața de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Audierile la comisie nu sunt publice.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere urmează să stabilească miercuri când va avea loc votul în plenul comun.

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joia trecută, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al SRI.

Potrivit legii privind organizarea și funcționarea SRI, serviciul este condus de un director, cu rang de ministru.

Acesta este „numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului.”

La numirea în funcție, directorul depune, în fața Parlamentului, jurământul de învestitură.

R.D.