-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:49
No menu items!

Ed Sheeran a lansat videoclipul filmat în Ucraina. Milioane de vizualizări în doar 24 de ore

spot_img

Cântărețul britanic Ed Sheeran a lansat, vineri, videoclipul piesei ”2step”, filmat chiar la Kiev, în Ucraina. Sâmbătă după-amiaz, videoclipul avea peste 2 milioane de vizualizări.

Imaginile din capitala ucraineană au fost filmate înainte de invazia forțelor ruse, în luna februarie.

”Am filmat videoclipul pentru ‘2step’ în oraşul Kiev, Ucraina, înainte să înceapă actele devastatoare de violenţă. A fost prima dată când am vizitat ţara şi m-am simţit atât de bine primit în timpul şederii mele acolo, toată lumea, de la echipa de producţie până la numeroşii oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul zilelor mele libere. Ucraina este o ţară mândră şi rezistentă şi sunt recunoscător că am avut şansa de a filma videoclipul meu acolo. Sunt alături de Ucraina şi voi dona drepturile de autor din înregistrările mele de pe YouTube ale videoclipului către Apelul umanitar al DEC pentru Ucraina,” a transmis cântărețul, într-un mesaj publicat chiar la începutul videoclipului.

Cântărețul a anunțat că banii obținuți din vizualizările de pe Youtube vor fi donați unei fundații care ajută refugiații ucraineni.