-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Ecuadorul i-a furnizat un permis de trecere lui Edward Snowden UPDATE

spot_img

  • UPDATE

O comisie parlamentară rusă îl invită pe fostul consultant Edward Snowden să coopereze în legătură cu supravegherea electronică a cetăţenilor ruşi de către SUA, a anunțat preşedintele Comisiei, Ruslan Gattarov, citat de agenţia RIA Novosti.

„Îl invităm pe Edward Snowden să colaboreze şi sperăm că îşi va rezolva statutul legal şi că va coopera pentru a ne furniza probe referitoare la accesul serviciilor secrete americane la serverele companiilor online”, a declarat senatorul Ruslan Gattarov.

  • UPDATE

Preşedintele american Barack Obama a declarat joi, la Dakar, că nu i-a sunat pe preşedinţii Chinei şi Rusiei în legătură cu fostul consultant NSA Edward Snowden, deoarece este vorba doar despre o problemă juridică, relatează AFP.

Obama a mai declarat că SUA nu vor încerca să intercepteze avionul care îl va transporta pe Snowden, în cazul în care acesta părăseşte Rusia. „Nu voi trimite avioane pentru ca să prindă un hacker (în vârstă) de 29 de ani”, a declarat Obama.

În cazul în care va fi extrădat și inculpat în SUA pentru spionaj, Edward Snowden riscă 30 de ani de închisoare.

Ecuadorul i-a furnizat un „permis de trecere” fostului agent CIA Edward Snowden, căutat de Washington şi blocat în zona de trafic a unui aeroport din Moscova, a anunţat joi postul de televiziune Univision, cu sediul în SUA.

Edward Snowden petrece joi a cincea zi pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a părăsit Hong Kong-ul duminică. Washingtonul i-a anulat paşaportul şi reclamă extrădarea fostului consultant în domeniul informatic către Statele Unite, acuzându-l de spionaj, după ce a fost sursa unor dezvăluiri despre programe americane de supraveghere a comunicaţiilor.

Univision a publicat pe site copia unui document datat 22 iunie, emis de Consulatul General al Ecuadorului la Londra. Textul este redactat în două limbi, în engleză şi spaniolă.

„Consulul general al Ecuadorului la Londra acordă acest <<Safepass>> cetăţeanului mai jos menţionat. Acest document este acordat cu scopul de a-i permite deţinătorului său să călătorească spre teritoriul Ecuadorului, în vederea (obţinerii) azilului politic”, se arată în document.

„Li se cere autorităţilor ad hoc ale ţărilor de tranzit să-i ofere ajutorul adecvat, pentru ca deţinătorul acestui document să îşi poată continua călătoria spre Ecuador”, se arată în continuare în text.

Acest document de o pagină, cu emblemele Ecuadorului, precizează ulterior numele lui Snowden, data şi locul de naştere, culoarea părului şi ochilor, înălţimea şi statutul civil.

Documentul este semnat de Fidel Narvaez Narvaez, identificat drept „consul general al Ecuadorului la Londra”.

Ecuadorul a dezminţit miercuri că a furnizat un document care să-i permită lui Edward Snowden să călătorească.

Ambasada Ecuadorului la Londra îl găzduieşte și pe Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, care a publicat sute de mii de documente confidenţiale în 2010, cu scopul de a evita o extrădare către Suedia, pentru presupuse agresiuni sexuale.

R.D.