-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:03
No menu items!

Echipa rusească trimisă în spațiu să filmeze primul lungmetraj pe orbită, s-a întors pe Pământ

spot_img

Echipa de film din Rusia care a mers în spațiu pentru a turna primul film realizat în afara planetei noastre, s-a întors pe Pământ, duminică, după ce a petrecut 12 zile pe Stația Spațială Internațională, relatează The Guardian.

Yulia Peresild și Klim Shipenko, actrița și regizorul care au mers în spațiu au ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, duminică dimineață, pe aerodromul din Kazahstan.

La întoarcere, cei doi au fost însoțiți de astronautul Oleg Novițki, care s-a aflat pe ISS în ultimele șase luni.

La plecare, ei fuseseră acompaniați de astronautul Anton Shkaplerov.

Dacă proiectul rămâne în picioare, filmul rusesc ar putea fi primul cu secvențe turnate în spațiul cosmic. Shkaplerov și alți doi astronauți ruși de pe ISS au fost și ei incluși în câteva scene din film.

Dacă proiectul reușește, rușii vor contoriza o nouă premieră în spațiu după primul satelit trimis în orbită, primul animal în spațiu, primul bărbat în spațiu și prima femeie în spațiu.
 

Penru agenția spațială rusă, misiunea reprezintă o nouă șansă de a „înscrie puncte” în competiția cu NASA și SpaceX, dar și de a distrage atenția de la propriile sale probleme.

Dmitri Rogozin, controversatul șef al Roscosmos este unul dintre producătorii filmului, alături de un fost vicepremier al guvernului Rusiei, Konstantin Ernst.

Cei doi noi călători spațiali, cunoscuți în industria rusă de film, au trecut printr-un regim rapid de antrenamente pentru a putea rezista călătoriei spre spațiu.