3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 13:20
No menu items!

Echipa care a fost sponsorizată de Verestoy Attila s-a retras din campionat

spot_img

Clubul HC Odorheiu Secuiesc a anunţat că se retrage din Liga Naţională de handbal masculin, fapt confirmat şi de Federaţia Română de Handbal (FRH).

”Vă aducem la cunoştinţă retragerea din Campionatul Naţional – Liga Zimbrilor a clubului HC Odorheiu Secuiesc datorată problemelor financiare apărute. Astfel, conform Art. 32 din RODCNH 2017-2018, următoarele jocuri programate vor fi considerate neprezentări şi omologate cu 10-0 pentru adversari”, a anunţat FRH pe site-ul său oficial.
Clubul harghitean a luat această măsură din cauza faptului că l-a pierdut pe ”fondatorul şi sponsorul lui principal”, Verestoy Attila. Fostul senator a decedat pe 24 ianuarie.
”Ultimele zile au trecut cu căutarea soluţiilor de supravieţuire. În prima fază, clubul a înştiinţat jucătorii că nu mai poate asigura continuarea la acelaşi nivel financiar ca şi până acum. Handbaliştilor le-a fost permis să-şi caute o echipă nouă, au fost declaraţi jucători liberi. În faza a doua am cerut ajutorul autorităţilor locale. Echipa a purtat şi până acum numele oraşului, şi a dus renumele şi faima sa în ţară şi peste hotare”, a anunţat clubul.
”Analizând starea financiară, şi constatând că viitorul lui HC Odorhei nu este garantat, conducerea a trebuit să ia o decizie imediată. Perspectiva sezonului de primăvară fiind una foarte nesigură, singura soluţie a fost retragerea echipei din Liga Naţională. Ne rămân rezultatele obţinute, medaliile cucerite, ridicarea Cupei Challenge deasupra capului”, a mai precizat HC Odorhei.
HC Odorhei ocupa locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale după 15 etape, cu 32 de puncte, după CSA Steaua Bucureşti, 34 puncte, şi SCM Poli Timişoara, 32 puncte.

T.S.