1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:41
No menu items!

Echilibrul ecologic al Antarcticii, periclitat de turismul în creștere

spot_img

Slaba diversitate a speciilor pe continentul de gheață face ca ecosistemul său să fie vulnerabil la invazia speciilor străine care pot fi aduse de activitatea umană

 antarctica

Oameni de știință australieni au atras atenția miercuri asupra amenințării pe care o reprezintă creșterea numărului de turiști asupra fragilului echilibru ecologic al Antarcticii și au solicitat o mai bună protecție a continentului înghețat, informează miercuri AFP.

De la mai puțin de 5.000 în 1990, numărul turiștilor a ajuns acum la aproximativ 40.000 pe an, potrivit cifrelor comunicate de sectorul turismului. Majoritatea vizitatorilor optează pentru zonele neacoperite de gheață, care reprezintă mai puțin de 1% din suprafața Antarcticii.

Această regiune de la Polul sud găzduiește pe de altă parte un număr tot mai mare de centre de cercetare, care necesită drumuri, depozite de carburanți și alte căi de acces. În zonele care nu sunt acoperite permanent de gheață trăiește majoritatea faunei și a florei de pe continent. Acestea se numără însă printre cele mai puțin protejate de pe întreaga planetă, susține un studiu al Programului de cercetare pentru mediul înconjurător național (NERP) — finanțat de Canberra — și de Divizia australiană a Antarcticii.

Mulți cred că Antarctica este protejată deoarece regiunea „este izolată și nu locuiește nimeni acolo”, afirmă Justine Shaw, cercetătoare la NERP. „Dar noi vrem să arătăm că există amenințări reale asupra biodiversității Antarcticii”.

Ca urmare a slabei diversități a speciilor pe continentul de gheață, ecosistemul său este deosebit de vulnerabil la invazia speciilor străine care pot fi aduse de activitatea umană, a explicat Steven Chown, de la Universitatea Monash (Melbourne), care a participat la studiu. „Plante și animale, mai ales ierburi și insecte, au fost aduse în Antarctica în mod involuntar”, a asigurat el.

C.A.