6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 3:45
No menu items!

Ebola: O a cincea persoană internată în Spania

spot_img

De la izbucnirea epidemiei, 3.439 de persoane au murit din cele aproximativ 7.500 de persoane

 epidemie_ebola

O a cincea persoană a fost internată marți seara la spitalul Carlos III din Madrid, după descoperirea, luni, în Spania a primului caz de infectare cu virusul Ebola în Europa, a informat presa spaniolă citând surse spitalicești, relatează AFP.

Potrivit cotidianului El Pais, este vorba despre o infirmieră care a intrat în contact cu asistenta medicală infectată cu virusul Ebola și internată luni în spital, ca măsură de precauție deoarece aceasta prezintă o febră ușoară.

În plus față de asistenta medicală, alte trei persoane se află sub observație în acest spital din nordul Madridului: o altă infirmieră, un inginer, în cazul căruia testele inițiale au ieșit negative, și soțul bolnavei, care prezintă un „risc ridicat” de îmbolnăvire.

Asistenta medicală face parte din echipa care a tratat doi misionari spanioli afectați de virus și care au murit la 12 august și 25 septembrie.

De la izbucnirea epidemiei în luna martie în Africa de Vest, 3.439 de persoane au murit din cele aproximativ 7.500 de persoane infectate în cinci țări de pe continentul african, în special în Liberia, Sierra Leone și Guineea, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

C.A.