Pentru a preveni pătrunderea virusului pe teritoriul Serbiei, au fost luate toate măsurile de precauție
Autoritățile medicale sârbe monitorizează 708 persoane posibil infectate cu Ebola, a anunțat joi Ministerul Sănătății, precizând că 92 de persoane dintre cele monitorizate au venit recent din zone infectate, informează agenția de presă croată Hina.
Pentru a preveni pătrunderea virusului pe teritoriul Serbiei, au fost luate toate măsurile de precauție, în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.
Totodată, au fost intensificate eforturile pentru asigurarea de echipament de protecție suplimentar, după înregistrarea primului caz de Ebola în Europa, raportat în Spania, a precizat ministerul sârb.
C.A.