Fondatorul PMP a anunţat, pe Facebook, că a decis să candideze la preşedinţia partidului
Adrian Papahagi a anunţat, marți, pe contul său de Facebook, că a decis să candideze la preşedinţia PMP, dacă nu o va face unul mai bun ca el.
Cel mai probabil, PMP va avea congres în luna iunie. Am decis să candidez la preşedinţia partidului, dacă nu o va face unul mai bun ca mine, în care caz îl voi sprijini.
Adrian Papahagi
fondatorul PMP
Papahagi a ținut să precizeze că a fost singurul care a denunţat din interior „deriva PMP prin asocierea cu personaje şi practici controversate„, asumându-şi până la capăt gestul.
„Demisia mea a fost un protest faţă de îndepărtarea partidului «altfel» de la proiectul originar. Am arătat că nu ţin la funcţii, ci la principii”, adaugă Papahagi, care între timp s-a răzgândit și a revenit în partid.
El menţionează că imaginea nu ţine loc de substanţă şi că nu contează că porţi blugi sau costum, important e să fii credibil, cinstit şi articulat. „Nu putem opune găunoşeniei cu înveliş mediatic numite Ponta ceva similar; este datoria noastră să-i contrapunem ceva radical opus: substanţă, cinste, patriotism, valori. PMP este un partid cu viitor, în care merită investit. Cred în PMP, cred în reformism, cred în şansele dreptei unite de a câştiga preşedinţia României şi de a guverna din iarna acestui an„, își încheie Papahagi mesajul de pe Facebook.
În luna februarie a acestui an, Papahagi își anunța demisia din PMP, din cauza modului în care se făceau promovările în partid. Papahagi nu a putut sta însă departe de partid și pe 15 martie, de ziua maghiarilor, în centrul Capitalei, s-a urcat pe scenă alături de toți liderii PMP, conduși de Elena Udrea. Nici pe 5 mai nu s-a putut abține și a participat la campania electorală a lui Teodor Baconschi, afișându-se alături de acesta, la Cluj. Și-a anunțat însă revenirea în PMP abia pe 19 mai, pe ultima sută de metri a cursei pentru Parlamentul European.
R.D.