1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:37
No menu items!

După urgia adusă de Pia în Europa, vine furtuna Gerrit cu ninsori, vânturi puternice și ploi, începând de miercuri

spot_img

Furtuna Gerrit aduce vânturi puternice și precipitații abundente, sub formă de ninsori și ploi.

Zonele afectate se află cu precădere pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii.

Coduri galbene de vânt şi de ploi au fost emise pentru cea mai mare parte a teritoriului țării.

Faptul că furtuna a primit un nume oficial este un indiciu al potențialului său de pericol, subliniază meteorologul Simon Partridge de la Met Office.

„Datorită avertizărilor de amploare care au fost emise, s-a considerat că atribuirea unui nume pentru această furtună reprezintă o idee bună, deoarece acest element va evidenția pentru public riscurile asociate, mai ales că mâine (miercuri, n.r.) este posibil să fie o zi destul de aglomerată pe șosele, cu oameni care se întorc la casele lor după Crăciun”, a spus el.

Potrivit meteorologului citat, precipitațiile însoțite de vânturi puternice vor afecta acoperi aproape tot Regatul Unit.

„Există avertizări de vânt puternic pentru sudul Angliei, de-a lungul coastelor Canalului Mânecii. Există însă avertizări de vânt şi pentru zone din vestul Ţării Galilor, nord-estul Angliei, Irlanda de Nord, nordul Scoției şi Insulele de Nord”, a precizat Simon Partridge.

Furtuna Gerrit vine cu vânturi de până la 112km/h

Meteorologii se așteaptă ca vânturile aduse de Gerrit să atingă viteze de 80 – 96 de kilometri pe oră.

La altitudini înalte şi în zonele costiere, viteza vântului va ajunge 112 kilometri pe oră.

Ninsori importante cantitativ sunt așteptate în anumite zone din Scoția.

Tot în Scoția, în cea mai mare parte a acestui teritoriu, va intra, miercuri în vigoare un cod galben de ploi şi de ninsori între orele locale 06:00 şi 21:00.

D.Constantin