-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:12
No menu items!

După tragedia de la Balș, Vlad Voiculescu NU își dă demisia, dar filozofează: „E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece”

spot_img

Ministrul Sănătății a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, că e nevoie ca în spitale „să fie cald, să nu fie rece”, după întrebările jurnaliștilor privind temperatura scăzută din saloanele spitalelor.

„E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece, pentru că altfel e greu de suportat așa ceva, e greu de imaginat pentru oricare dintre noi și e nevoie ca regulile să fie suportate, de asta e nevoie de investiții în spitalele pe care le avem și avem nevoie de spitale noi”, a declarat ministrul Sănătății.

Reamintim că o astfel de perlă devenită celebră este cea a lui Gheorghe Hagi, care a spus, depsre un meci pe care dorea să îl câștige cu echipa sa, în 2015, că trebuie să lupte, să câștige, „să fie bine ca să nu fie rău”. 

Vlad Voiculescu a mai fost întrebat și despre faptul că oamenii au ieșit în stradă și i s-a cerut demisia după tragedia de la Matei Balș, soldată cu șase morți, ministrul răspunzând că demisiile trebuie să aibă legătură cu responsabilitățile directe.

„Demisiile si concedierile ar trebui sa aibă legatură directă cu responsabilitățile directe într-un caz. Echipa noastră a început (munca la minister) cu mai putin de o lună în urma. Este sănătos ca atunci când e o problemă să o privim în față să vedem care sunt responsabilitățile și responsabilii. În nenorocirea de ieri ar trebui să avem răbdare să vedem cauzele”, a declarat ministrul Sănătății.