1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

După tată, vine fiul. Gabi Bădălău, fiul fostului baron PSD de Giurgiu Niculae Bădălău, pus sub control judiciar de DNA

spot_img

Gabi Bădălău, fiul fostului vicepreşedintele al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi Niculae Bădălău, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, pentru dare de mită, într-un dosar care are legătură cu oferirea de bani primarului unei comune din Giurgiu pentru ca acesta să continue să facă plăţi în cadrul unui contract, chiar şi pentru lucrări neconforme.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 martie 2023, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită”, a transmis DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că, în contextul derulării unui contract încheiat de primăria unei comune cu o asociere de firme (din care făcea parte și societatea administrată de inculpat), ce avea ca obiect „Înființare rețea de alimentare cu apă în satele …, comuna …, județul Giurgiu”, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2022, omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, împreună cu o altă persoană, i-ar fi oferit, prin intermediar, primarului comunei respective un procentaj de 7% (344.000 lei) din valoarea contractului, pentru ca, în schimb, acesta din urmă să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

„În scopul menționat mai sus, la data de 25 noiembrie 2022, prin același intermediar, i-ar fi fost remisă primarului suma de 35.000 lei, reprezentând o primă tranșă din suma promisă inițial”, precizează sursa citată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Gabi Bădălău are interdicția de a părăsi teritoriul țării, decât cu  încuviințarea prealabilă a procurorului competent. De asemenea, trebuie să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Niculae Bădălău, tatăl lui Gabriel Bădălău, a fost arestat pentru 30 de zile, pe data de 28 noiembrie. În 10 martie, el a fost plasat sub control judiciar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.

                                                                                                              Adina Silav