După masacrul de la școala din Uvalde, din statul american Texas, în care și-au pierdut viața 19 copii și doi adulți, guvernul canadian ia măsuri și propune parlamentului o lege prin care interzice vânzarea pistoalelor, dar și a jucăriilor care imită armele de foc de acest tip.
Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat introducerea unei legislații pentru “înghețarea la nivel național” a vânzării, importării sau distribuirii de arme de foc cu țeavă scurtă (de mână), precum și a jucăriilor care seamănă foarte mult cu pistoalele. Totodată, capacitatea încărcătoarelor va fi scăzută la maximum cinci cartușe.
“Trebuie doar să ne uităm peste graniță, la sud, să vedem că dacă nu luăm măsuri ferme și rapide, situația va merge din rău în mai rău, și va fi mult mai greu de contracarat”, a declarat premierul.
Inițiativa nu interzice deținerea de arme, ci doar o restricționează pentru persoanele cu permis de port armă. Interdicția nu se va aplica vânătorilor, agenților de securitate sau sportivilor din ramura de tir.
Canada are și în acest moment o legislație strictă în privința armelor, iar rata omuciderilor prin împușcare este de 5 ori mai scăzută decât în SUA. Ultimul incident grav petrecut în Canada a fost în urmă cu doi ani, când în urma unui atac armat în provincia Noua Scoție, 22 de persoane au fost împușcate mortal. Guvernul de la Ottawa a interzis atunci comercializarea a 1.500 de modele de arme de asalt.
E. Stan