4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:32
No menu items!

După bătaia din Parlament, Florin Roman a ajuns la IML: „Avea o privire ciudată. A încercat canibalic sa mă muște”

spot_img

Deputatul PNL Florin Roman a fost marți, 21 mai, la IML pentru a fi evaluat după ce a fost bătut de fostul său coleg, deputatul neafiliat Dan Vîlceanu.

La ieșirea de la Institulul Mina Minovici din București, Roman a declarat că Vîlceanu nu părea a fi în apele sale înainte de agresiune și că a încercat să-l muște „canibalic” de față.„Ceea ce a fost pentru mine șocant a fost reacția domnului Vîlceanu, o reacție pe care eu personal nu pot să mi-o explic. Am văzut doar că este extrem de tulburat. Avea o privire ciudată.”, a declarat Florin Roman.

Acesta a povestit mai detaliat cum a avut loc agresiunea din Parlament.„În urma acelei altercații mi-a înfipt mâna în gât, am ieșit așa din plen, iar în fata plenului a fost o strângere puternică, a încercat canibalic sa mă muște în zona capului. M-am ferit, iar când am lăsat capul m-a împins cu mâna și m-a lovit în zona nasului.”, a mai spus Roman.

Liberalul a declarat că a cerut întrunirea Comisie Juridice din Parlament pentru analizarea imaginilor și așteaptă actul constatator de la IML pentru a depune plângere împotriva deputatului. Acesta a adăugat că nu-l iartă pe fostul său coleg, chiar dacă acesta își va cere scuze.

„Eu cred că are nevoie de odihnă domnul Vîlceanu. Nu vreau să fac speculații dar cred că domnul Vîlceanu trebuie să facă dovada că a fost el și nu altcineva.(…) Domnul Vîlceanu era un tip tăcut, prietenos, un bun coleg.”, a adăugat Roman.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parlament arată că deputatul neafiliat Dan Vîlceanu a sărit la deputatul PNL Florin Roman, în fața sălii de plen. Ulterior, Florin Roman prezenta mai multe răni în zona nasului. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.